poze ziua internationala de lupta impotriva traficului si consumului ilicit de droguri timisoara

Ziua Internaţională de Luptă împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri - Timisoara

Timis , Timisoara. Vineri 25 Iunie 2010 12:00 - Sâmbătă 26 Iunie 2010

Categorii: Alte Evenimente

Ziua Internaţională de Luptă împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri

În fiecare an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu, şi în special în rândul tinerilor. Anul acesta, UNODC a ales tema "Implică-te! În comunitatea ta drogurile nu îşi au locul".
Primăria Timişoara, alături de o serie de instituţii publice locale şi reprezentanţi ai societăţii civile, sprijină Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş, în desfăşurarea activităţilor destinate acestui eveniment. Astfel, în data de 25.06 2010, va fi organizată o întâlnire la Universitatea de Vest Timişoara, o dezbatere între consumatori de droguri, specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri şi tineri. Unii dintre consumatorii care vor participa la eveniment sunt persoane aflate în stare privativă de libertate în Penitenciarul Timişoara, fiind condamnaţi pentru trafic sau consum ilicit de stupefiante, iar alţii se află sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni.
De asemenea, va fi organizat un marş al voluntarilor CPECA Timiş, pe parcursul căruia aceştia vor distribui materiale cu mesaj antidrog, care vor promova evenimentul inedit ce se va desfăşura sâmbătă 26 iunie. Marşul va avea următorul traseu: Universitatea de Vest Timişoara, Piaţa Operei, Piaţa Libertăţii (cu oprire la sediul CPECA Timiş), Piaţa Unirii, Centrul Comercial "Iulius Mall" Timişoara. Pe plasmele de la Iulius Mall vor fi difuzate, în data de 26 iunie, intre orele 12 si 20, două filme cu mesaj antidrog realizate de c[tre voluntari: unul dintre acestea conţine imagini dure cu efecte ale consumului, iar cel de-al doilea cuprinde un mesaj pozitiv, fiind oferite alternative sănătoase de petrecere a timpului liber. Voluntarii vor analiza, pe baza metodologiei concepute în colaborare cu cadre didactice ale Catedrei de Sociologie din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest Timişoara, aspecte legate de impactul mesajelor transmise, respectiv eficienţa campaniilor de prevenire.
Cu aceeaşi ocazie, reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş vor derula activităţi interactive de prevenire a cosumului de stupefiante şi cu elevii aflaţi in tabăra Chevereş, precum şi cu minorii din Centrul de Reeducare Buziaş.
Acelasi mesaj, a fost transmis de către specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş si cu ocazia Crosului Naţional "Ziua olimpică", prin intermediul căruia au fost lansate o serie de provocări pozitive pentru oferirea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber.
Scopul unor astfel de acţiuni este acela de a sensibiliza membrii comunităţii pentru adoptarea unei atitudini active în prevenirea consumului de droguri. Se urmăreşte conştientizarea opiniei publice asupra pericolului pe care îl reprezintă consumul de droguri pentru societate.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş

Mai multe detalii: http://www.primariatm.ro/

Comenteaza pe Facebook
valentin

Adaugat in urma cu 5083 zile, 24 Iun. 2010

Adaugat de roadrunner

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 4966

Alte Evenimente din Timisoara
street food festival timisoara 2024

Street Food Festival Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 5 Sep 2024 - 8 Sep 2024
flight festival 2024 la timisoara

Flight Festival 2024 la Timisoara

Timis, Timisoara. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .