CUM AM DRESAT UN MELC PE SANII TAI, de Matei Visniec. Distributia: Diana Giubernea si Viorel Ivanciuc. Regia- Mona Gavrilas. Durata spectacolului- 1h 40 min fara pauza. PREZENTAREA SPECTACOLULUI- Textul m-a captivat din primele clipe, o muzicalitate aparte a cuvintelor, o incursiune in alta lume, a imaginatiei,a viselor...mi-am dorit imediat sa montez textul si asta s-a si intamplat avanpremiera a fost pe 30 iunie 2012, iar pe 19 noiembrie 2012 Matei Visniec a vazut spectacolul si ne-a lasat cateva randuri ca amintire : " Eu Calul Troian, Matei Visniec am intrat definitiv in misterul acestui frumos spectacol". Spectacolul urmareste destinul celor doua persoane- EL SI EA. Eternul EL si etrena Ea.O poveste de dragoste aparte, nemaiintalnita si totusi foarte cunoscuta noua. Asta face ca textul sa fie cu totul si cu totul aparte. Ne regasim toti in textul jucaus al lui Matei Visniec.O abordare inedita a relatiilor umane, o redescoperire a sufletului uman totodata. O bucurie imensa. Spect este o intospectie a sufletului,a relatiilor, a sentimentelor. ( ca si cum ai sonda aerul). Spect e romantic, poetic, viu, adrevarat.VISUL si VISAREA ocupa un loc extrem de important . Suntem parca mai puternici si mai curajosi daca avem puterea de visa.Si asta a facut si Visniec cu acest text, absolut remarcabil.Spectacolul este plin de o poezie speciala in care umorul fin are un rol foarte important si dinamizeaza personajele.DUBLUL din noi este practic tema spectacolului. Nu suntem singuri, mereu e altcineva in noi .In corpul si mintea noastra mai este cel putin o persoana, care este de fapt in visele noastre.Practic o alta lume, poate mai frumoasa, poate mai armonioasa, poate mai buna. O alta lume in care suntem LIBERI si FERICITI, in care suntem asa cum ne-a facut universul.Poata spre visare e mereu deschisa in acest spectacol si astfel si speranta, spre frumos ,armonie si iubire.Visul e poarta noastra spre libertate si doar cei curajosi lasa poarta deschisa. Noi am deschis-o si speram sa intre cat mai multi doritori pe ea. Mona Gavrilas.

In amintirea unei seri de teatru adevărat, pentru care îţi mulţumesc... O seară care a reuşit să mă surprindă...Mai port încă pe tălpile pantofilor urmele frunzelor... de salată!...Da, aţi citit bine!...Şi ce dacă, unii au călcat în picioare frunzele ruginii ale toamnei, în căutarea romantismului...Mi s-a părut cu-atât mai neobişnuit, mai neaşteptat, mai non-conformist...să-ţi conducă paşii pe trepte, nişte banale frunze de salată...Spuneam că mai port, încă, urma acelor frunze şi, scrisul de pe ele mi s-a întipărit ca o pecete, mai întâi pe tălpi, apoi s-a insinuat în suflet... Ca o aducere aminte a unei ieşiri din spaţiul temporal obişnuit, ca o evadare miraculoasă dintr-un corset care începuse să mă sufoce. E neobişnuit, nu-i aşa, să primeşti o invitaţie la teatru, în spaţiul unui apartament, dintr-o frumoasă casă, de la începutul secolului trecut, aflată pe una din străzile tihnite ale Bucureştiului istoric.Ai sentimentul că joci într-un scenariu de film, pe care n-ai apucat, încă, să-l citeşti sau că te afli la un soi de "blind date", ...cu teatrul.Piesa lui Matei Vişniec devenea, în acel moment un soi de personaj nevăzut care-i îi aducea la un loc pe cei câţiva oameni ce fuseseră invitaţi, dar nu se cunoşteau între ei.Ne-a unit însă, iubirea pentru teatru, ca artă, acel teatru adevărat, frumos, curat şi sincer, cum nu mai văzusem, în ultima vreme, în sălile consacrate de teatru.În acel frumos apartament de vilă, în acea sală amenajată cu fotolii în stil baroc şi tablouri pe pereţii patinaţi în culoarea somonului, timpul a căpătat o altă dimensiune. Piesa scrisă pentru două personaje, de Matei Vişniec a fost un fel de liant între actorii-gazdă şi spectatorii-prieteni.Trăiam cu toţii, la aceeaşi intensitate, toată gama aceea complicată de trăiri şi emoţii, atăt de specifică textelor lui Vişniec.O experienţă memorabilă care mi-a încălzit sufletul, trezind la viaţă resorturi şi senzaţii pe care le credeam amorţite sau uitate.Şi, voi mai purta,încă, în suflet, amintirea scrisului cu cariocă n neagră, pe frumoasele, delicatele, expresivele frunze...de salată. Irina Irszai ( prietena apropiata a Salonului de Seara si oaspete de onoare ce a fost prezenta alaturi de dramaturg si marea actrita Simona Bondoc la premiera.

Cum am dresat un melc pe sanii tăi O piesă de Matei Vișniec, autorul contemporan al teatrului absurd. Totuși nu atît de absurd încît să nu înțelegi, să nu simți ce se întîmplă în fața ta pe scenă. Suficient de absurd încît să rîzi, cu toate că în final asiști la o dramă. O scenă care nu este chiar o scenă, dat fiind că împarți cu actorii același spațiu intim, nedelimitat, al Salonului de Seară ce se ține în aceeași casă cu parfum boieresc în care se mai joacă Monoloagele Vaginului și Iubitul meu… Leonard. Un actor principal care nu este chiar actor, căci a încălțat pantofii acestei meserii însuși boierul-gazdă – o meserie de suflet pentru el, cu atît mai mult cu cît nu este cea care îi aduce pîinea zilnică – pentru a ne oferi pe tavă sufletul unui personaj sensibil și frumos, într-un fel bărbatul ideal din visele romantice, cu toate defectele lui. Ideal, fiindcă în realitate nu cred să existe sau nu putem trăi lîngă un astfel de bărbat. Chiar dacă ne place să își dreseze melcul pe sînii noștri. O relație de iubire care nu este între două persoane, ci între un om și inima lui, oferită la propriu pe un platou de argint. Eu una m-am recunoscut în inimă, mai ales spre sfîrșit. Dar nu vă spun mai multe, pentru că vă invit să vedeți piesa și să o gustați în felul vostru. Cum am dresat un melc pe sînii tăi, de Matei Vișniec Regia: Mona Gavrilaș Cu Viorel Ivanciuc și Diana Giubernea La Salonul de Seară, rezervări la 0723.295.170 jurnalulcopacului.wordpress.com

ARTICOL PUBLICAT IN ROMANIA LIBERA DIN 14.07.2011 LA RUBRICA CULTURA DESPRE SPECTACOLUL: IUBITUL MEU... LEONARD, CU DIANA GIUBERNEA IN REGIA MONEI GAVRILAS JUCAT IN PREMIERA ABSOLUTA PE 27.06.2011 IN SALONUL DE SEARA DIN STRADA SCOALEI NR. 12 de DORU MAREȘ 255 VIZUALIZARI | COMENTARII 0 Casa cu flori, strada Speranţei, la parter... Ba strada Şcoalei, la etaj... Fiindcă „poemele fac lucrurile să se întâmple". Aşadar, Speranţa şi Şcoala îşi păstrează rostul. Fie şi în căldura estivală a centrului de Bucureşti, la orele serii, când soarele nu prea lasă îngheţata să zacă mult prin cupe, iar tocurile se pierd în asfaltul încins. O gazdă - Viorel Ivanciuc -, living de veche casă boierească şi un ceas de elită, adică de poezie, fiindcă esenţele tari iradiază din incinte mici. Altfel spus: „Privilegiul frumuseţii. Cea din urmă aristocraţie a Americii democrate." O spunea, încă de acum patruzeci şi opt de ani, Leonard Cohen. Şi e valabil pentru orice societate normală, în care elita devine un soi de centru al balanţei între hipertrofierea interesului bancar şi excesul de iritare socială. Iar actul de reconstrucţie a elitei începe să pară cel mai revoluţionar gest al prezentului, în răspăr cu toţi şi cu toate. Poate de asta s-au hotărât şi regizoarea Mona Gavrilaş, şi actriţa Diana Giubernea să transforme livingul biroului de avocatură de pe strada Şcoalei într-un spaţiu al conspiraţiei de catifea pentru spectacolul „Iubitul meu... Leonard", după poemele lui Leonard Cohen. Spectacol de familie, de cameră (la propriu), de mic grup de iniţiaţi şi iniţiabili, în resonorizarea românească operată de Şerban Foarţă şi Cristina Cheversan. Cu siguranţă, asemenea spaţii susţin mai repede aura necesară, totuşi, rostirii poetice, acelui minim de magie existent fie şi în cea mai directă retorică poematică. În definitiv, există două opţiuni posibile: spectacolul de poezie neteatralizat, al cărui model foarte cunoscut e cel al spunerilor (nimic peiorativ aici) din textele eminesciene ale lui Ion Caramitru (cu sau fără Dan Grigore & friends), şi cel teatralizat, cum propusese acum nişte ani buni PRO TV-ul serialul (tot eminescian) „Proezia" (păcat de lipsa de urmări a proiectului), sau cum există, de pildă, mai de curând, la Teatrul Luni, „Deformaţii" al lui Marcel Ţop. Spectacolul Monei Gavrilaş e pe undeva pe la mijloc şi poate, aşezându-se în timp, ar fi de dorit să se mai încarce în teatralitate. Altfel, din proximitatea imediată a spectatorului, nelipsită de celebra pălărie dar nici, din când în când, de muzica lui Cohen, Diana Giubernea oficiază pe coordonatele canadianului a cărui existenţă este ea însăşi o ciudăţenie exemplară, între furtuna rock a anilor '60, în care a fost o personalitate de prim rang, anii de călugărie ori cei din insula grecească Hydra, destinul de poet şi muzician ori cel de romancier de înaltă clasă (Dacă nu aţi citit încă „Frumoşii învinşi", grăbiţi-vă s-o faceţi! Viaţa e mai săracă fără o asemenea carte). Merită reţinută (adunată din romanul „Joaca preferată" şi din „Nota către cititorul chinez" la ediţia în această limbă a poeziilor sale) definirea propriei investiţii poematice: „Poezia e un verdict, nu o ocupaţie. (...) Poemul e un lucru murdar, plin de sânge şi încins, care trebuie apucat mai întâi cu mâinile goale. (...) Culegerea aceasta ciudată de fraze muzicale, jazz, glume pop-art, kitsch religios şi rugăciuni înăbuşite." Drept pentru care scenariul asumat de Mona Gavrilaş şi Diana Giubernea trece prin destinul evreului bântuit de traumele teribile ale istoriei, bărbatului îndrăgostit, receptorului mistic al unei realităţi nu totdeauna pe măsura sa: „Sunt Vocea Suferinţei şi nu pot fi consolat. (...) Întrebaţi orice navetist avizat din metrou şi s-ar putea să mârâie dispreţuitor: Mda, acesta e gagiul care se fâţâie să fixeze un cadru, iar apoi îşi acoperă cu mâna lentila când declanşează aparatul." Altfel spus: „Ai fost înmuiat în aerul planetei noastre, ai fost botezat în foc, rahat, istorie, iubire şi înfrângere. Memorează asta. Ea explică Regula de Aur."

IUBITUL MEU... LEONARD, luni, 23.07.2012,ora 20.30 Pentru ca e ultima seara din vara lui 2012, cand se mai joaca IUBITUL MEU ...LEONARD, pentru ca actrita Diana Giubernea si regizoarea Mona Gavrilas , ne mai imbie cu o seara de teatru, muzica si dans, ne ofera acest dar spiritual in plin sezon estival, va poftesc sa le acceptam aceasta frumoasa reverenta si sa le rasplatim cu prezenta si aplauzele noastre. Am scris cateva randuri despre ce am trait si simtit dupa serile cu IUBITUL MEU...LEONARD, asa ca va garantez ca o sa petreceti o seara cu iz romantic si cu prieteni apropiati care sa va ramana vie in amintiri multa vreme de aici incolo. Versuri de Leonard Cohen, muzica tot de El, costume, scenografie si regie de Mona Gavrilas, rol principal de Leonard : batran, evreu, poet, muzician, calugar, indragostit, matur, revoltat, partener de cuplu, copil, interpretat original si exaltat de Diana Giubernea, rol fidel de amfitrion jucat de amator Viorel Ivanciuc, rol de amfitrion profesionist si uneori absent : Luiza Popescu.Rolurile de iubitori de teatru si seri culturale sunt disponibile pentr Dumneavoastra. Luni, 23.07.2012, ora 20.30, in Salonul de Seara, sunteti deja asteptat