Cenaclu folk - în amintirea lui Eminescu
Timis , Timisoara.
Sâmbătă 15 Ianuarie 2011 12:00
Categorii: Muzica si Concerte
Concert folk (caribtabil) cu Dinu Olăraşu, Vasile Mardare şi alţti tineri talentaţi
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Timişoara organizează sâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 19, la Casa Studenţilor, un concert de muzică folk ce are în vedere comemorarea poetului naţional Mihai Eminescu şi promovarea tinerelor talente. Totodată, concertul are ca scop o invitaţie de solidaritate şi caritate faţă de copiii de la grădiniţa săptămânală din Timişoara şi oamenii bolnavi din azile şi spitale. Selecţia acestora se va face ulterior, în funcţie de necesităţi şi suma obţinută. Intrarea este liberă.
În cadrul concertului vor cânta Dinu Olăraşu – membru al Cenaclului Flacăra între 1984-1985, premiant al Uniunii Scriitorilor pentru poezie, Vasile Mardare – fost memebru al Cenaclului „Totuşi iubirea”, unde a debutat în anul 1991, actualmente timişorean.
Printre tinerii invitaţi care vor cânta acompaniaţi de chitară sau clape se află Theodor Rădulescu - un tânăr timişorean care la doar vârsta de 7 ani cântă, recită şi se acompaniază extraordinar la pian, Bogdan Racz şi Cristian Săftescu – membrii ai trupei Sonatic din Timişoara, Ioana Sim din Cluj Napoca – voce şi chitară şi Andreea Andrei acompaniată de Cornel Glisici la clape.
Prin această acţiune ASCOR Timişoara urmăreşte promovarea valorilor naţionale româneşti, identificate atât prin literatura limbii române cât şi prin muzică şi dezvoltarea sentimentului de solidaritate faţă de semenii noştri.
Mai multe detalii: http://www.ascortimisoara.ro/2011/01/ascor-si-muzica-folk-impreuna-pentru-nevoiasi/
Targul de Paste Timisoara 2024
Timis, Timisoara. 31 Mar 2024 - 6 Mai 2024Zilele Studenților Timișoarei 2024
Timis, Timisoara. 14 Mai 2024 - 16 Mai 2024Street Food Festival Timisoara 2024
Timis, Timisoara. 5 Sep 2024 - 8 Sep 2024Flight Festival 2024 la Timisoara
Timis, Timisoara. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (0)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea