poze lansare sub genericul eros la biblioteca bucovinei

Lansare sub genericul "Eros", la Biblioteca Bucovinei

Suceava , Suceava. Miercuri 16 Septembrie 2009 13:00
Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera"

Categorii: Expozitii si Lansari de carte

Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera" organizează miercuri, 16 septembrie, ora 13, un Eveniment literar 2009 autentic.



Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera" organizează miercuri, 16 septembrie, ora 13, un Eveniment literar 2009 autentic, respectiv lansarea volumelor Poeme simple (Ed. Terra Design, Gura Humorului, 2009) şi Între Eros şi Thanatos (Ed. Terra Design, Gura Humorului, 2009) semnate de Claudiu Dobre. Angela Furtună, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, PR şi Marketing Cultural la Biblioteca Bucovinei, va prezenta acest eveniment, locaţia exactă fiind Sala de Arte.

"Vorbim de o poezie de dragoste, cu scenografii imprevizibile, desenate în vecinătatea sentimentului morţii. Pe de altă parte, este vorba despre un scriitor de un real talent şi o autentică forţă expresivă. Claudiu Dobre este un poet adevărat", semnează Angela Fortună, câteva aprecieri critice.

"Am scris despre Poeme simple şi Între Eros şi Thanatos, cu echilibru. Dar şi cu entuziasm. Autorul, Claudiu Dobre, scrie o Cântare a Cântărilor experimentalistă, dăruită unei iubite ce urcă în fiecare clipă pe scena minţii unui poet rătăcit de bună voie, prin stilistica iubirii postmoderne în căutarea iubirii clasice.
Putem vorbi de o arhitectură în stil elisabetan a textelor lui Claudiu Valentin Dobre. Ea se concentrează, se stratifică şi se intensifică, după legi subtile ale hipertextualismului penitent. Simetriile volumelor ies din sistemul de referinţă iniţial pentru a intra, urmând impulsuri avangardiste, în mod accelerat, într-un altul, căci evitând imponderabilitatea poetică; accidentul incită; regulile de dezvoltare a planurilor discursive se schimbă în timpul jocului, în beneficiul ludicului; autorul este ispitit de promisiunea unui anumit baroc târziu, pe care îl abandonează, însă, capricios, în favoarea recuperării ansamblurilor antice imense, bogat ornamentate, pe care, şi din aceleaşi cauze, le va părăsi, la rândul lor. Vorbim mult despre aceste construcţii, pentru că ele joacă un rol important la Claudiu Dobre, scriitor ce are nevoie de spaţii largi pentru a-şi schimba, risipitor, identităţile auctoriale şi pentru a se regăsi, apoi, după fiecare ecorşeu", mai spune Angela Fortună.

Claudiu Dobre deschide paradigme surprinzătoare ale unei conştiinţe estetice aflată în expansiune. Combustia EROSULUI aduce în literatura română un scriitor ce nu va dezminţi calea privilegiată pe care s-a înscris deja, prin primele sale volume, Poeme simple şi Între Eros şi Thanatos.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 834
sandu alexandra

Adaugat in urma cu 5310 zile, 14 Sep. 2009

Adaugat de andra

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3654

Alte Evenimente din Suceava
concert trooper la suceava

Concert Trooper la Suceava

Suceava, Suceava. Sâmbătă 30 Martie 2024
suceava blues festival

Suceava Blues Festival

Suceava, Suceava. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
zilele sucevei 2024

Zilele Sucevei 2024

Suceava, Suceava. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .