TRANSFER EUROPEAN DE CULTURĂ LA SIBIU
Sibiu , Sibiu.
Luni 28 Iunie 2010
Categorii: Alte Evenimente
CUNOŞTINŢE PRIN INTERMEDIUL CALFELOR CĂLĂTOARE
Iniţiator proiect: Asociaţia Casa Calfelor
Durata evenimentului: 28 iunie – 14 august 2010
Locul de desfăşurare: Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor, spaţiul din fata Casei Calfelor
În urma succesului pe care l-au avut în ultimii ani la Sibiu, calfele călătoare au decis să continue tradiţia şi în 2010 şi vor poposi din nou pentru mai bine de două săptămâni pe strada Cetăţii, pe care o vor transforma într-un mic sat de bresle. Aici, calfele călătoare vor munci până în data de 14 august şi vor împărţi cu trecătorii secretele diferitelor meşteşuguri vechi de sute de ani. Acest eveniment va avea trei etape, astfel că, în timp ce unii vor bate fierul, alţii vor face vase de lut sau vor lucra lemnul, celelalte calfe îi vor iniţia pe curioşi în secretele meseriilor de bijutier, dulgher, aurar sau pietrar.
Tocmai pentru a se asigura că trecătorii vor afla importanţa acestor tradiţii, calfele au stabilit ca o dată pe săptămână, mai exact joia, de la ora 20.00, să se întâlnească cu toţi cei interesaţi în faţa Casei Calfelor.
www.sibiu.ro
Targul de carte Gaudeamus la Sibiu - 2024
Sibiu, Sibiu. 14 Aug 2024 - 18 Aug 2024
Asa ceva cred ca vedeam doar prin muzee ale satelor. Foarte tare!