Festivalul Plopstock 2014
Satu-Mare , Satu Mare.
Joi 21 August 2014 - Sâmbătă 23 August 2014
Categorii: Festivaluri , Muzica si Concerte
Născut în inima oraşului Satu Mare, acesta se va desfăşura în perioada 21-23 August. Apărut în 2010 ca şi o nebunie frumoasă la iniţiativa unor tineri, fără pretenţii sau visuri mari, a ajuns la a cincea ediţie, devenind un brand local în continuă creştere.
Anul acesta festivalul vine cu un line-up echilibrat, aducând reprezentanţi a mai multor genuri muzicale, de la rock la reggae, funk sau electro. Printre numele mari ale festivalului se numără Subcarpaţi, Viţa de Vie, Basska, Riddim Colony, Dirty Shirt sau Shiver.
Plopstock este construit la umbra unor plopi, de unde şi numele. Frumuseţea acestui festival se datorează în mare parte faptului că zona este amenajată de voluntari tineri, iar decoraţiile şi design-ul sunt făcute în mare parte din materiale reciclabile, promovându-se astfel spiritul ecologic. Totodată, locaţia, deşi centrală, este nefolosită, prinzând viaţă doar în zilele de festival.
Evenimentul încurajează o atmosferă hippie, relaxantă şi departe de grijile cotidiene, prin decoraţii inedite, muzică live şi diferite activităţi. Spre deosebire de ediţiile precedente, anul acesta vine cu un strop de cultură urbană adăugând un mini skate/bmx park şi un teren de streetball. De asemenea, cei care vin la festival se vor bucura de o zonă de relaxare, “Chill-zone”, acompaniată de jam session-urile tinerilor muzicieni de pe o scenă special dedicată.
Pe scurt, unicitatea lui, entuziasmul organizatorilor și faptul că este cu intrare liberă pentru toată lumea, fac festivalul Plopstock un eveniment pe care trebuie să-l aveți în calendarul verii.
Abonamentul de camping costă 30 de ron şi include intrarea la toate cele trei afterparty-uri, iar cei ce nu doresc campare, pot achiziţiona abonamente simple la preţul de 25 de ron sau bilete la preţul de 12 ron pe seară.
Pret bilet: 12 Lei
Zilele orașului Satu Mare 2024
Satu-Mare, Satu Mare. 24 Mai 2024 - 26 Mai 2024- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (1)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea