Rolul şi Sfârşitul Suferinţei - Conferinţă Satu Mare

Rolul şi Sfârşitul Suferinţei – Conferinţă Spiritualitate Satu Mare

Suferinţa nu se poate separa de separare. Suferinţa există doar în separare. Prin identificarea cu un sine temporar, se activează raportarea la probabilitatea propriei inexistenţe, ceea ce conduce negreşit la frică, durere şi suferinţă. Dacă se observă factorul care întreţine ceaţa, atunci poate avea loc eliberarea din labirintul confuziei.

De multe ori, omul luptă împotriva suferinţei, tocmai pentru a-şi proteja identitatea individuală. Însă, dincolo de reacţiile de suprafaţă, relaţia omului cu suferinţa ascunde o serie de taine adânci, taine care sălăşluiesc în culisele înfăptuirii, dincolo de ecranul conştient al celui care înfăptuieşte.

Poate că a sosit momentul ca omul să nu mai încerce să elimine suferinţa. Poate că a sosit clipa unei acceptări totale a vieţii, fără rezistenţă, fără răzvrătire, fără autoritate. Într-un final, dacă este îmbrăţişată, suferinţa se poate transforma într-un veritabil ghid spiritual. Nu este o întâmplare că majoritatea eliberărilor spirituale au avut loc în urma unor perioade de suferinţă.

Este necesar să punctăm faptul că, în mod evident, aceasta nu este o invitaţie la căutarea suferinţei. Aceasta este o invitaţie la acceptarea suferinţei, atunci când aceasta răsare, dacă răsare. Prin structura şi prin rolul său, suferinţa este o nestemată care are un potenţial purificator pentru cel care îi permite să fie.

Suferinţa este aici pentru a te ghida. Pentru a te elibera de condiţionalitate. Suferinţa nu este un inamic, ci un mesager al Liniştii. Dacă, pentru o clipă, îi permiţi suferinţei să fie, fără a încerca să o elimini sau să o transcenzi, vei putea primi ceea ce nu ţi-a lipsit niciodată: Strălucirea Primordială a Fiinţei.

Deja eşti Acasă, însă se pare că uneori este necesar să te împiedici pentru a realiza că poţi să mergi. Suferinţa este un foc al adevărului. Nu este necesar acest foc, însă este foarte întâlnit. Dacă îi permiţi acestui foc să fie, combustibilul – lupta – dispare. Şi, astfel, focul se stinge de la Sine. În cele din urmă, acceptarea suferinţei, atunci când aceasta răsare, este chiar o scufundare în Graţia Necunoscutului. Ce poate fi mai virtuos?

Iar atunci când laşi să fie ceea ce este, te scufunzi în Prezenţa fără de care ceea ce este, nu ar fi. Atunci când laşi conţinutul vieţii să curgă de la Sine, are loc o transcendere spontană a conţinutului şi a temporalităţii. Aceasta este întoarcerea la Ceea Ce Nu Vine şi Nu Pleacă. Întoarcerea la Sine. La Unicul Sine. Întoarcerea la Linişte. Eliberarea.

Totul vine şi pleacă. Tu rămâi.

Mai multe detalii: http://catalin-manea.com/rolul-si-sfarsitul-suferintei-conferinta-satu-mare/