Revista „Caiete Silvane” va recomanda: Manastirea din hotarul Balanului - Salaj

altar din lemn de stejar, imbinat in "crestaturi" si acoperit cu sindrila

Hramul „Adormirea Maicii Domnului”, 15 august

Manastire ortodoxa de calugari, cu obste in curs de formare incepand cu anul 1993

Zile de pelerinaj: 15 august si 8 septembrie

Asezare

Manastirea Balan este situata in partea central sud-estica a judetului Salaj, in hotarul satului Balan, intr-o poiana de un pitoresc aparte care, de cand stiu oamenii locului, s-a numit "LA MANASTIRE", asezata la poalele dealului cu numele Fata Manastirii.

Accesul la manastire se face din satul Chendrea de pe DN 1G care face legatura intre Jibou si Cluj-Napoca, pe Valea Almasului, aflat la 15 km de Jibou, circa 40 km de Zalau si 65 km de Cluj-Napoca.

Din drumul national, la mai putin de un kilometru de partea nordica a satului, se desprinde spre est Ulita Morii, pana la raul Almas peste care s-a construit un pod trainic din lemn peste care pot trece automobilele fara nicio problema.

De aici pana la manastire, drumul pietruit, accesibil in orice anotimp, insoteste Paraul Cornilor ce desparte cele doua siruri de dealuri asezate pe directia est-vest urmand poalele dealurilor dinspre nord. N-ai cum te rataci pentru ca este singurul drum intretinut, dar si pentru ca este insotit de linia electrica ce are ca punct final, dupa circa 3 km, tocmai manastirea.

Mai departe, spre rasarit, sunt locuri mai putin batute de piciorul omului, codrii seculari cu legendele lor; dealul Hagaului, padurea Blidarului, Poiana Cocosului, ceva mai departe catunul Poiana Spinului, iar peste dealurile din partea de sud, satul Trestia.

Pe versantul opus manastirii se intinde o alta poiana larga, marginita din trei parti de padure - FUNDATURA - cu un izvor rece si cristalin, cunoscut loc de popas si recreere.

Complexul manastiresc ca atare este asezat intr-o poiana intinsa ce patrunde ca o nisa intre doi versanti cu pante accentuate ce parca ocrotesc constructiile si ofera umbra, verdeata, racoare si loc de reculegere.

Istoric

Asezarea monahala situata intre hotarele satelor Balan si Chendrea pe care traditia locala o atribuie secolului al XIV-lea (cel mai tarziu al XV-lea) a fost la inceputuri o bisericuta ridicata la vremea aceea ca loc de inchinare pentru satenii din catunul PRISLOAPE - situat la nord fata de asezarea manastirii si cei din satul Chendrea care, la acea vreme era asezat pe DOSUL TINII, platoul situat pe directia sud-vest fata de manastire.

Satele de pe Valea Almasului sunt atestate documentar din anul 1350. Dar cu siguranta ele existau cu mult timp inainte. Analele unguresti amintesc ca in timpul cuceririi Transilvaniei de catre unguri, acestia au intampinat "darza impotrivire la Capus si pe Valea Almasului".

De buna seama locuitorii acestor tinuturi aveau si biserici in care se inchinau si dadeau multumire lui Dumnezeu. Despre prima bisericuta nu stim decat ca, probabil, era asezata spre rasarit fata de locatia actualei manastiri, pe aceasta directie, gasindu-se urmele unei vetre locuite.

Biserica se innoieste cel mai tarziu la inceputul secolului al XVII-lea. Este locasul pe care satenii l-au stramutat in sat in timpul revolutiei de la 1848 in locul numit Cricova, unde dainuie si astazi.

Conscriptia lui Bucov din 1760-1762 ignora existenta manastirii pierduta departe, intre dealurile impadurite, spre care accesul era in cel mai bun caz o simpla poteca si inscrie la Balan o singura biserica ortodoxa, cu 140 de familii, in mod sigur biserica de lemn din Josani, construita la 1695 si care a slujit satului Balan pana nu demult.

Asezarea manastirii in mijlocul padurilor, departe de drumurile circulate au salvat-o, probabil, de la distrugere si in acelasi timp, a oferit adapost si calugarilor ortodocsi de la manastirea Stramba atunci cand aceasta a fost luata in stapanire de catre calugarii greco-catolici.

De altfel, potrivit traditiei locale, incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea manastirea a avut cei mai multi vietuitori dovada fiind si numeroasele caramizi si pietre prelucrate gasite pe terenurile care au fost in proprietatea manastirii.

Cu timpul, data fiind relativa apropiere, intre cele doua manastiri s-au stabilit relatii de colaborare care au dainuit pana aproape de jumatatea secolului al XX-lea in ciuda faptului ca erau de confesiuni diferite.

BISERICA ACTUALA A MANASTIRII a continuat firul existentei vechiului lacas stramutat si a fost ridicata prin anul 1860, mai intai sub forma unui frumos , in jurul prestolului bisericutei stramutate, prestol care a ramas pe vechiul loc. Dupa anul 1890 credinciosii din Balan au construit si naosul si pronaosul intregind constructia dupa planul si pe locul vechii bisericute.

In anul 1915 in partea de sud a manastirii s-a construit un foisor circular de forma octogonala, cu fundatie de piatra sprijinit pe opt stalpi de stejar. Initial foisorul a fost acoperit cu sindrila, dar mai tarziu, peste sindrila s-a pus tabla zincata. In foisor preotii slujeau Sf. Liturghie atunci cand bisericuta se dovedea neincapatoare. Initiativa acestei constructii inedite se leaga de numele preotului paroh de Balan, Ioan Pop, ginerele preotului Ioan Nossa din Trestia.

De numele acestui vrednic preot, originar din Miluani, si a vrednicei sale sotii Maria se leaga construirea, prin anul 1926, pe latura sudica a manastirii, a unei interesante biserici pavilionare, necesara adapostirii pelerinilor in caz de ploaie in timpul oficierii slujbelor religioase.

Au existat perioade de timp, dificil de precizat, cand, din diferite motive nu au vietuit calugari la manastire, dar pelerinajele n-au incetat si se oficiau sfintele slujbe la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul manastirii, de catre preotii din satele invecinate.

Pana in anul 1958, la 15 august, de Sfanta Marie-Mare, la biserica manastirii slujea un sobor de 10-15 preoti sositi de pe raza judetului Salaj impreuna cu sute de credinciosi de pe Valea Almasului, Valea Agrijului si Valea Somesului.

Incepand cu anul 1959 autoritatile locale n-au mai acceptat prezenta la manastire a preotilor din alte comune cu intentia vadita de a intrerupe pelerinajul la manastire. Din anul 1970 pana in 1983 pelerinajul si slujbele la manastire au incetat, iar bisericuta, foisorul si biserica pavilionara au inceput sa se deterioreze.

In aceasta situatie credinciosii din Balan au inceput in anul 1981 lucrarile de reparatii pornind de la acoperis care a fost invelit cu tabla. Toate reparatiile au fost suportate prin contributia benevola a celor 400 de familii de credinciosi ortodocsi din Balan.

In ziua de 15 august 1983 s-a reluat pelerinajul la manastire, ocazie cu care s-a facut si sfintirea lucrarilor. Chiar daca au fost admisi la manastire numai preotii din comuna Balan, sutele de credinciosi, veniti din toate partile judetului, n-au putut fi opriti.

In anul 1993 a fost reinfiintata manastirea de calugari Balan, la inceput cu doi vietuitori. Astazi, in 2010, la manastire sunt patru vietuitori. In aceasta perioada s-au facut ample lucrari de reparatii, s-a construit corpul de chilii, s-a introdus curent electric si apa curenta.

Intreaga manastire a prins viata si asteapta, primitoare, credinciosi de pretutindeni.

Intre legenda, traditie si adevar

Existenta unui lacas de cult pe vatra actualei manastiri inca din zorii mileniului al doilea, daca nu mai devreme, nu poate fi pusa la indoiala, gandindu-ne ca aceste tinuturi au fost locuite din cele mai vechi timpuri.

Singurul document, Antimisul episcopului Dionizie Novacovici, care nu este datat, ne-ar indreptati sa plasam inceputul existentei manastirii destul de tarziu, intre anii 1762-1770 cand Biserica Ortodoxa Romana avea in fruntea ei pe acest episcop. Se poate presupune ca biserica stramutata in sat ar fi fost construita in 1792, pe locul alteia mai vechi, devastata in perioada persecutiil or „uniatiei”.

Tinand seama ca satul Balan era asezat pe un drum circulat, expus continuu sicanelor catolicilor putem presupune ca localnicii si-au ales locul de inchinare departe la 3-4 km de sat, intemeind catunul Prislop. Poate asa se explica faptul ca Balanul, in ciuda tuturor presiunilor si incercarilor, a ramas, de-alungul secolelor, ortodox.

In lipsa unor documente, specifice culturii transilvane de la hotarul dintre primele doua milenii, suntem nevoiti sa apelam, ca in multe alte cazuri, la traditia locala transmisa din generatie in generatie.

Astfel, exista convingerea oamenilor locului, sustinuta, se pare, si de unele vagi trimiteri din inscrisurile parohiei ortodoxe, ca domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare si Sfant, cu ocazia intemeierii ctitoriilor sale din Transilvania, bisericile episcopale ale Vadului si Feleacului, auzind despre osardia calugarilor de la manastirea din hotarul Balanului, ar fi inzestrat-o cu icoane, vase de cult si odoare scumpe din aur si argint si care, in timpul prigoanei impotriva ortodocsilor de la inceputul secolului al XVIII-lea, spre a-i "convinge" sa treaca la catolicism, calugarii ar fi ingropat lucrurile scumpe fie pe terenul din preajma manastirii, fie in albia paraului manastirii.

In traditia locala, biserica stramutata in timpul revolutiei de la 1848 isi are legenda ei. Se spune ca unul din capitanii de oaste ai Craisorului Muntilor, Avram Iancu, ar fi fost din Balan, pe numele sau de familie Georgea. Si astazi, in satul Balan exista numeroase familii cu acest nume. Dupa infrangerea revolutiei catanele imparatului l-au cautat pe acesta in satul de bastina si neaflandu-l s-au razbunat pe sotia care era insarcinata, strapungand-o cu baioneta.

La vremea aceea satul Balan era asezat pe malul drept al Almasului in timp ce in stanga raului, pana la dealurile din partea de vest, se intindea un camp larg si manos. Drept represalii ungurii au hotarat sa colonizeze acest ses cu secui adusi din partea de rasarit a Transilvaniei. (....)

www.caietesilvane.ro