poze targul lasata secului postului de craciun

TÂRGUL “LĂSATA SECULUI POSTULUI DE CRĂCIUN“

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 12 Noiembrie 2021 10:00 - Duminică 14 Noiembrie 2021
PARCUL IOR- BISERICA MARAMURESEANA, SECT 3

Categorii: Targuri , Festivaluri

Numar min/max participanti: 500/500

Vă așteptăm în perioada 12 Noiembrie -14 Noiembrie, în PARCUL IOR din București, mai exact în zona Biserica Maramureșană, pentru a da startul celui mai mare festin gastronomic închinat Sărbătorii “Lăsata Secului Înainte de Postul Crăciunului”, sărbatoare care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, dinaintea începerii unuia dintre cele mai mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă, Postul Nașterii Domnului, sau Postul Crăciunului.

De fapt, Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului, se referă la ultima zi de dinaintea unui post mare.
La masa de Lăsata Secului se strâng rudele apropiate și prietenii, și se desfată cu bucate gustoase: sarmale, ciorbe, fripturi, plăcinte și vinuri alese. Cu prilejul târgului “Lăsata Secului Înainte de Postul Crăciunului”, organizatorii vor aduce în fața publicului o inedită îmbinare a tradițiilor și obiceiurilor populare legate de această sărbătoare. Vor avea loc expoziții și ateliere tradiționale, în care se vor prezenta rețete vechi, de sute de ani și bunătăți pregătite chiar sub ochii vizitatorilor.
Elementele principale de interes ale târgului “Lăsata Secului Înainte de Postul Crăciunului” vor fi ¬ ceaunele, cuptoarele și vasele de lut tradiționale, în care vor fierbe aburind miile de sarmale pregătite chiar sub ochii oaspeților ce ne vor trece pragul, produsele tradiționale precum păstrama de berbecuț la grătar, păstrama de oaie la ceaun, tocana de oaie cu mămăliguță, cotlete de berbecuț la grătar, păstrama în bere la tigaie, sloi de oaie, păstrama friptă-n jar, pe funduri de lemn sau la ceaun, toate vor face pereche cu bărdăcuțele cu must proaspăt stors, precum și branzeturi de toate felurile, de la cele tradiționale la branzeturi fine, ca să fie pentru gusturile tuturor, bulz și brânzeturi de tot soiul, doar în Parcul IOR, lângă Biserica Maramureșeană, în PIAȚA VOLANTĂ ROMÂNIA AUTENTICĂ.
Pentru târgul “Lăsata Secului Înainte de Postul Crăciunului”, organizatorii au pregătit și o expoziție de murături și dulcețuri.

Pentru cei care se pregătesc pentru zilele de post, gospodinele vin la târg cu zacuscă de vinete sau de ghebe, miere și păstură, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale sau mere aromate, numai bune de păstrat peste iarnă.
Pentru participanți, organizatorii au pregătit și standuri cu mancare tradițional românească, grătare, dar și zone cu fructe, legume, zacuscă și gemuri bio. Mustul făcut pe loc și vinul proaspăt vor fi din abundență și vor acompania toate preparatele delicioase realizate în cadrul pieței volante Romania Autentică, la târgul “Lăsata Secului Înainte de Postul Crăciunului”.

Găsiți permanent în cadrul Pieței Volante producători autentici cu bunătăți de tot felul, toate după gustul românului și după numele pieței: „ROMÂNIA AUTENTICĂ”, cu produse ecologice, tradiționale și naturale, realizate în ferme și gospodării țărănești.

La loc de cinste vor fi si preparatele la grătar, fripturi din cărnuri aromate și mâncăruri la ceaun, mititei, cârnați din porc, vită și vânat, frigărui și pastrame de toate felurile, costițe și ciolane, toate acestea stropite cu must, bere și licori angelice din struguri, prune, caise, piersici, vișine și pere.
Nu vor lipsi nici tradiţionalele plăcinte maramureşene, vestitele plăcinte muntenești, veritabilele poale-n brâu moldovenești, plăcinte dobrogene cu brânză, plăcinte și prăjituri cu fructe de sezon,pregătite toate “în văzul lumii”, turta dulce pentru cei mici, dulcețuri și gemuri proaspete, toate preparate ce conțin ingrediente sută la sută naturale și gătite după cele mai vechi rețete tradiționale.
Toate acestea vor fi pregătite și pentru a putea fi luate și acasă pentru masa de weekend, așa cã ia-i cu tine pe toți cei dragi și hai sã ne vedem și revedem timp de 3 zile la Târgul “Lăsata Secului Înainte de Postul Crăciunului”, în PARCUL IOR din CAPITALĂ, de vineri 12 noiembrie, până duminică 14 noiembrie, unde vestiți producători și bucătari ne vor intriga papilele gustative cu preparate care nu pot fi refuzate.

Pe langă zona de food, participanții vor putea cumpăra și accesorii hand-made, cadouri și exponate lucrate manual cu multă măiestrie, îi cu motive tradiţionale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie și podoabe tradiționale.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG, DE VINERI PÂNĂ DUMINICĂ, ÎN PARCUL IOR DIN SECTOR 3 BUCUREȘTI, lângă Biserica Maramureșană !

Menționăm faptul că având în vedere contextul epidemiologic actual, se vor respecta toate măsurile și regulile cu privire la standardul minim aplicabil pentru evenimentele și acțiunile culturale organizate în aer liber, la locul de desfășurare a pietei volante.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 2299

Eveniment postat de organizator

vladuta adam

Adaugat in urma cu 894 zile, 11 Nov. 2021

Adaugat de autenticeventsbv

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 153

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .