Kiritza sau jocul de-a...

Personajul “haut en couleur” – o KIRITZĂ, emancipată sau mai bine zis cu pretenţii de emancipare, agitându-se în mijlocul unui “patchwork” ţesut din fragmente alese ale emblematicelor piese ale lui Vasile Alecsandri. Cu nume europenizat, personajul KIRITZA, nu se exprimă ca toată lumea, ci prin vocalize, ca greierele din fabulă. Spectacolul reinventează prin mişcare, text şi muzică, “întortocheturile” personajelor care gravitează în jurul unei Madame Kiritza–Color, şi rătăcesc, vrând-nevrând, prin labirintul construit de drăcuşorii “kiritzeşti” ai amorului.

“În ciuda aparențelor si a regionalismelor, Coana Chirița mi s-a părut dintotdeauna (de când prima dată, copil fiind, îl văzusem pe Miluță Gheorghiu jucând-o) un personaj exotic și sofisticat. De altfel, toți cei (și cele) care au interpretat-o au fost personalități cât se poate de complexe. Faptul că personajul a fost inițial conceput ca un travesti arată nevoia de a-l reprezenta ca pe „ceva" ieșit din comun. Excesiv. În sensul în care „excesele” unei soprane sunt reprezentate prin notele acute sau cel al unei balerine prin dansul pe poante. Dar ce e mai „ieșit din comun" decât o divă de operă?... Întreținută de un caid de operetă... În realitate estompat de personalitatea de „plantă exotică" a Divei. De aceea pe Bârzoi l-am vrut reprezentat prin absența omniprezentă (sic) a unui tablou (ca cel al vreunui dictator atârnat pe toate zidurile), și a unei voci din „off". Iar piesa ca pe un angrenaj trepidând între cele două poluri, Kiritza și Bârzoi, protagoniștii acesteia fiind ținuți la capătul sforilor de marionetistul Alecsandri. Rolurile fiind rezolvate mai întâi prin mișcare și gest, și abia apoi prin jocul polifonic al vocilor.

De ce „Jocul de-a..."?

Fiindcă, de fapt, personajele nu există ca atare, ci ca membri ai unei trupe de actori pe modelul celei din „Visul..." lui Shakespeare unde fiecare dintre ei se poate introduce după voie în pielea și costumul oricăruia dintre personaje.

De ce Kiritza cu „K” și cu „tz”? Spre a accentua năzuința cvasi dureroasă a personajului de a se europeniza, de a nu mai aparține unei provincii sau unei țări, ci întregului mapamond dominat de sus, din balon...

Așa cum personajul lui Charlie Chaplin nu m-a făcut întotdeauna să râd, ci mai degrabă să-mi tremure câte o lacrimă la colț de ochi, personajul Coanei Chirița m-a înduioșat de când l-am descoperit. Ca pe cel al unui molieresc „burghez gentilom" la feminin, doritor de emancipare cu orice preț. Dorind din toți „țâțânii" sufletului de a-și părăsi condiția pentru a se putea „duce spre lună și stele"...

Cred că, dacă Alecsandri ar fi prins timpurile lui Gagarin, cu siguranță Coana Chirița n-ar fi zburat în balon, ci într-o rachetă cosmică...” Gigi Căciuleanu

Foto: Florin Ghioca

Mai multe detalii: https://www.tnb.ro/ro/kiritza