#EMOJIPLAY, teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu
Bucuresti , Bucuresti.
Sâmbătă 16 Martie 2019
Teatrul Excelsior, str. Academiei nr. 28
Categorii: Spectacole si Filme
Suntem invadaţi de emoticoane de tot felul. Emoţiile sunt re-codificate şi concentrate în imagini stilizate. „Emoji” provine din japoneză: 絵文字 sau えもじ (E: Imagine și Moji: Literă).
Aceste simboluri sunt prezente în mesaje din ce în ce mai sofisticate, mai complexe (SMS, MMS, etc.) pe telefoanele mobile, pe twitter, pe E-mail şi pe alte (care mai de care!) drăcovenii electronice...
S-ar putea foarte bine ca o hibridare a limbilor să dea naştere unui limbaj de semne universal reconoscibile. S-ar putea ca vorba scrisă să dispară! Şi odată cu aceasta şi mecanismele gramaticale de combinare literară a cuvintelor? Iar cărţile (sau mai bine zis ecranele noastre) sa înceapă să semene din ce în ce mai mult cu pereţii piramidelor pline de ideograme părând naive dar cu atât mai codificate și cu multiple semnificaţii, cu cât mai sofisticate cu atât mai ascunse.
Ajunge-vom oare, mai curând decât o bănuim, să nu comunicăm decât prin acest fel de imagini, să “scriem” numai prin semne, ca să uitam până la urmă de existenţa literelor şi a sintaxei? Viitorul apropiat să închidă oare bucla înspre îndepărtata antichitate ca să nu mai comunicăm decât prin hieroglife, aidoma celor de pe pereţii din piramidele foarte anticulului Egipt ? Să nu mai citim ci, mai degrabă, să descifrăm?
"#EMOJIPLAY" îşi propune a fi o piesă de teatru coregrafic, îmbinând în mod aparent ludic un limbaj tri-dimensional (cel al dansActorilor) cu vizuala şi strania (încă!) lume bi-dimensională a acestor foarte tinere metafore, numite: “Emoji”.
Patru tineri dansActori (Ana Vişan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin, în alternanţă cu Bianca Bor şi Bogdan Iacob) transferă în emoţionalitate coregrafică acţiuni şi afecte tipice utilizatorilor de emoji, într-un spectacol de teatru coregrafic unic, semnat de Gigi Căciuleanu.
Asistent coregraf: Lelia Marcu- Vladu
Costume: Corina Boboc
Scenografie video și animație: Les Ateliers Nomad
Light design: Cristian Șimon și Andrei Florea
Mai multe detalii: http://www.teatrul-excelsior.ro/emojiplay/
Targul de Turism al Romaniei, editia de toamna
Bucuresti, Bucuresti. 21 Nov 2024 - 24 Nov 2024Comedia „Între două nu te plouă”
Bucuresti, Bucuresti. Joi 14 Noiembrie 2024- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (0)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea