Eduard al III-lea

O drama de William Shakespeare in regia lui Alexandru Tocilescu.

Recent atribuită marelui dramaturg englez, piesa "Eduard al III-lea" abordează clasicele teme shakespeariene: onoarea, simţul datoriei, iubirea pătimaşă. Eduard al III-lea este încurajat de contele D'Artois să lupte pentru tronul Franţei, care i se cuvine de drept prin ascendenţă maternă, drept contestat de către francezi. Regele Franţei, Ioan de Valois, îi cere lui Eduard să depună jurământul de vasal, iar Regele David al Scoţiei rupe alianţa cu Eduard, atacă nordul Angliei şi ia cu asalt castelul contesei de Salisbury.

Regele Eduard îşi organizează armata pentru un atac pe mai multe planuri împotriva Regelui Ioan şi a aliaţilor acestuia. Pe de o parte, porneşte atacul pe mare împotriva francezilor, iar pe de altă parte, el însuşi conduce trupele pentru eliberarea castelului Salisbury.

Avântul războinic îi este domolit însă de dragostea fulgerătoare care îl cuprinde pentru contesa de Salisbury, fiica vasalului său, Warwick, şi soţia contelui de Salisbury, plecat la luptă în Bretania. Eduard face abuz de puterea sa şi de jurământul de credinţă depus de tatăl contesei pentru a o determina pe aceasta să-l primeasca în patul sau. Contesa îşi apără onoarea propunându-i regelui un plan diabolic, imposibil de urmat: să îi omoare pe cei care stau în calea iubirii lor; adică o soţie - Regina Philippa şi un soţ - Contele de Salisbury. Regele Eduard îşi dă seama de poziţia ridicolă în care se află, îşi recunoaşte greşeala şi îşi reia planurile de luptă.

În partea a doua, Eduard începe asediul asupra Franţei împreună cu fiul său, Prinţul Negru. După prima bătălie în care obţine victoria împotriva francezilor, Prinţul îşi câştigă titlul de cavaler şi moştenitor de drept al tronului. Pleacă apoi pe urmele Regelui Ioan şi ale fiului acestuia. În acelaşi timp, Regele Eduard pleacă spre Calais pentru a ocupa oraşul. Tot într-acolo se îndreaptă şi Regina Philippa, supărată pe un supus al său care nu vrea să-l predea pe Regele David, prizonier de razboi, decât lui Eduard însuşi.

Contele de Salisbury eliberează Bretania şi îl repune în drepturi pe lordul Mountford. Acesta îl roagă pe conte să-i ducă regelui Eduard coroana sa ducală în semn de credinţă. Prizonierul Villiers este eliberat în schimbul obţinerii unui bilet de liberă trecere de la prinţul Charles, fiul Regelui Ioan. Contele de Salisbury reuşeşte să ajungă la regele Eduard, însă cu misiunea ingrată de a-i anunţa moartea fiului său.

Durerea provocata de această veste nu durează foarte mult, deoarece Mesagerul anunţă sosirea victorioasă a prinţului presupus mort. Regele Ioan şi prinţul Charles sunt aduşi prizonieri. Regele Eduard este proclamat rege al Franţei şi anunţă sfârşitul războiului sângeros. Final fericit pentru cei care au luptat pentru drepturile lor. Prinţul Negru ar vrea ca generaţiile următoare să înveţe din faptele sale de vitejie, iar Regele Eduard anunţă reîntoarcerea în Anglia şi începutul unei perioade de linişte.

Actori:
Regele Eduard al III-lea - Ion Caramitru
Lordul Audley - Constantin Dinulescu
Lodowick, secretarul regelui Eduard - Andrei Aradits, Axel Moustache
Robert, conte de Artois şi conte de Richmond - Marcelo Cobzariu
Lordul Mounford, duce de Bretania - Emil Mureşan
Regele Ioan al II-lea - Şerban Ionescu
Prinţul Charles, duce de Normandia - Dragoş Stemate, Răzvan Oprea
Ducele de Lorena - Liviu Lucaci
Marinarul - Daniel Popescu
Sir William Douglas - Daniel Popescu
Contele de Derby - George Paul Avram
John Copland, boiernaş de ţară - Neculai Stângaciu
Villiers, un nobil din Normandia - Alexandru Bogdan
Primul copil - Ştefan Velichiu
Al doilea copil - Maria Velichiu
Femeia cu doi copii - Aristiţa Diamandi
Regele David Bruce al Scoţiei - Mihai Verbiţchi
Regina Philippa - Simona Bondoc
Eduard, prinţ de Walles - Daniel Badale
Contele de Salisbury - Mircea Anca
Contesa de Salisbury - Crina Mureşan
Contele de Warwick - Eusebiu Ştefănescu
Sir William Montague, nepotul lui Salisbury - Mihai Munteniţă
Lordul Audley - Alexandru Georgescu

Costume: Dragoş Buhagiar
Decor: Dragoş Buhagiar
Muzica: Iosif Herţea, Gabriel Basarabescu
Mişcare scenică: Păstorel Ionescu
Regizor: Alexandru Tocilescu