Conferinţele Teatrului Naţional

Domnul Mihai Sora prezintă conferinţa cu tema "Partea dăruita a jocului: Brâncuşi văzut de Fondane".

Şi în spaţiul culturii, ca peste tot în România de altfel, cel mai greu de ucis se dovedeşte a fi inerţia, băltirea în semieficienţă, la limita supravieţuirii întru învârtirea unor fonduri, hârtii, iniţiative minore. Săptămâna aceasta însă am fost martorii unui fapt pe cât de firesc pe atât de insolit. Directorul unei instituţii de stat a făcut public un proiect amplu, util, impresionant. Ion Caramitru, directorul Naţionalului bucureştean a anunţat reprogramarea dupa aproape cinci decenii a seriei de conferinţe cu public susţinute de mari personalităţi ale culturii şi vieţii publice. În schimbul unei sume de bani simbolice, spectatorii sunt aşteptaţi, duminică de duminică la Sala Atelier pentru a fi martori şi participanţi activi la un experiment nu numai unic, ci şi necesar.
Una dintre zonele extrem de pervertite în România contemporană este cea rezervată comunicării publice, comunicării cu sens, valoroase, grave, comunicarea-spectacol. Publicul şi-a făcut idoli de mucava transformând în oratori tot felul de tribuni ai neamului, ce au ca unic element director excesul şi prostul gust. Societatea românească suferă de lipsa sau marginalizarea profesioniştilor, a spiritelor calme, lucide şi implicate, fără încrâncenare patologică. Şi mai ales avem nevoie de confruntarea cu experienţe autentice, profund morale, în orice caz vitale.

Pentru că a făcut primul pas (cel mai greu) pe calea complexă a unui vindecării sociale de durată, pentru că a reuşit să desţelenească din inerţia infertilă, deopotrivă aparatul îmbâcsit al unui instituţii de stat dar şi intelighenţia română, mai degrabă scârbită decât activă, pentru că a avut curajul de a renunţa la ideea păguboasă şi penibilă că actul cultural e supus unei gratuităţi eterne în scopul iluminării maselor şi pentru că îşi propune să ne reamintescă principiul că orice gest are un preţ şi el trebuie plătit, Ion Caramitru merită sprijinul, încrederea şi solidaritatea noastră. (Răzvana Niţă)