poze alice intalnirile jti 2024
poze alice intalnirile jti 2024 poze alice intalnirile jti 2024 poze alice intalnirile jti 2024

ALICE - Întâlnirile JTI 2024

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 21 Iunie 2024 19:30
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, sala Ion Caramitru

Categorii: Spectacole si Filme , Alte Evenimente

Compania B. DANCE vine în premieră în România, la cea de-a XXV-a ediție a Întâlnirilor JTI, cu spectacolul „Alice”, pe 20 și 21 iunie, ora 19:30, la Teatrul Național București.

„Alice” a apărut ca urmare a colaborării B. DANCE, din Taipei, condusă de coregraful Po-Cheng Tsai, cu compania Tanz Luzerner Theater, coordonată de Kathleen McNurney. Spectacolul reimaginează opera literară clasică plasând-o într-o lume fantastică, la confluența cu măiestria Zen. Potrivit paginii oficiale a B. DANCE, spectacolul atrage cu o coregrafie uluitoare, costume haute couture și o scenografie elegantă, într-o "țară a minunilor" cu o atmosferă stranie și profund psihologică. Un labirint de oglinzi, proiecții artistice și desene cu cerneală în alb-negru unesc poezia și basmul, precum și cultura occidentală și cea orientală.
„Dansul lui Po-Cheng Tsai este foarte dinamic. Combină stilurile de dans din Asia de Est cu dansul contemporan occidental, balet, hip hop, jazz, tai chi, arte marțiale, kung fu, dans popular chinezesc. [...] Acrobațiile completează piesa: picioarele se mișcă ca niște bricege ascuțite, apoi din nou ca niște valuri curgătoare", scrie Luzerner Zeitung despre „Alice”.

Coregraful Po-Cheng Tsai a absolvit Universitatea Națională de Arte din Taipei în 2009. În urma studiilor, a fondat B. DANCE și și-a găsit propriul limbaj și estetica coregrafică. Artistul combină mișcările tradiționale asiatice, artele marțiale și dansul contemporan, forțând limitele pentru a aduce laolaltă misticismul și fantezia orientală în spectacole emoționante, accesibile publicului. Po-Cheng Tsai a fost desemnat Coregraful anului 2018 de revista germană Tanz. În 2019, B. DANCE a primit premiul Mervyn Stutter „Spirit of the Fringe” în cadrul Festivalului Fringe de la Edinburgh. Premiat de mai multe ori în cadrul unor concursuri coregrafice internaționale, Po-Cheng Tsai a creat coregrafii și pentru companii de dans renumite, precum Introdans, Tanz Luzerner Theatre, Gauthier Dance, Cloud Gate 2, Bern Tanzcompagnie și La Veronal.

„Suntem încântați că Întâlnirile JTI aniversează un sfert de veac. Aşa cum declară respectatul critic Dumitru Avakian, seria de evenimente sub egida Întâlnirilor a adus „consistență vieții noastre artistice”. Am reușit, alături de colaboratorii noștri pe termen lung, Valerian Mareș, președintele Fundației Art Production și Silvia Ghiață, o autoritate incontestabilă în lumea dansului, să fim printre puținii susținători ai acestui gen artistic și să aducem în țară, an de an, spectacole premieră sau companii care, altfel, nu s-ar fi aflat în fața publicului iubitor de dans din România. Fiți alături de noi și la această ediție de colecție, cea de-a XXV-a a Întâlnirilor JTI!”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs și Comunicare JTI România, Moldova și Bulgaria.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Național București și online în rețelele Eventim.ro și Bilet.ro.


Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Quartet Gala-Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy. În 2017, a venit în România Noism, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans Martha Graham, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ediția 2020, desfășurată în 2021, i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra. În 2022, Jean-Claude Gallotta a prezentat My Ladies Rock la București și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar Aterballetto, cea mai mare companie italiană de dans a susținut spectacolul Don Juan. Anul trecut am invitat Ballets Jazz de Montreal cu "Dance Me”, pe muzica lui Leonard Cohen. Întâlnirile JTI cu B. DANCE sunt organizate, ca de obicei, de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Producător general: Fundaţia Art Production

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale România, BlitzTV, AmosNews, WebCultura, Money.ro

Mai multe detalii: https://www.bilet.ro/eveniment/intalnirile-jti-alice-13540-42744

Pret bilet: 150-350

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 376

Eveniment postat de organizator

art production

Adaugat in urma cu 67 zile, 08 Apr. 2024

Adaugat de art-production

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 233

Alte Evenimente din Bucuresti
concert faun la bucuresti

Concert Faun la Bucuresti

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 4 Decembrie 2024
concert hauser

Concert Hauser

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 13 Iulie 2024
via a sanatate mister expo

Viață Sănătate Mister Expo

Bucuresti, Bucuresti. 20 Sep 2024 - 22 Sep 2024
via a sanatate mister expo

Viață Sănătate Mister Expo

Bucuresti, Bucuresti. 22 Nov 2024 - 24 Nov 2024
    Nu sunt comentarii adaugate la evenimentul: ALICE - Întâlnirile JTI 2024

    .