poze spectacol calea ingerului uman

Spectacol CALEA INGERULUI UMAN

Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 28 Octombrie 2015
Bulevardul Octavian Goga, Nr.1, sector 3

Categorii: Muzica si Concerte

Spectacol conceput de Mihaela Vosganian, invitat special Grigore Lese

PREMIERA SPECTACOLULUI “CALEA ÎNGERULUI UMAN”, o călătorie muzicală inițiatică, cu participarea artistică a lui GRIGORE LEȘE

Miercuri, 28 octombrie, orele 19:00, scena Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian” va găzdui premiera spectacolului fascinant de muzică experimentală, Calea Îngerului Uman, care va provoca publicul la un dialog copleșitor al artelor, într-un limbaj situat între contemporan și arhaic.
Grigore Leşe colaborează la traspunerea scenică a lucrării de înaltă ținută a Mihaelei Vosganian, Calea Îngerului Uman, sub conducerea muzicală a lui Cristian Lupeș, cu grupul solistic de muzică și dans contemporan Inter-Art, cvartetul Passione, în coregrafia Lilianei Iorgulescu și a scenografiei asigurată de artista Maria Constantinescu.

Calea Îngerului Uman este un spectacol complex, un cross-media performance de texte tradiționale românești și mantre, incluzând momente de ilustraţie video, dans sau sunete procesate, pe care Mihaela Vosganian și l-a imaginat pentru un grup experimental de instrumentiști, actori și dansatori, publicul fiind invitat să intre pregătit pentru o experienţă scenică inedită, menită să-i stimuleze imaginaţia şi să-i redeschidă mintea şi sufletul pentru povestea purtătoare de tâlc şi adevăr, pe care autoarea o prezintă drept un basm inițiatic al devenirii omului.

“Calea Îngerului Uman este un proiect foarte special pentru mine, un spectacol la care vă invit să descoperiți un demers sonor și vizual contemporan grefat pe arhetip”- Grigore Leșe.

Mihaela Vosganian a reuşit să găsească şi să adune într-o colecţie muzicală spectaculoasă, instrumente vechi ce stau alături de instrumente electronice, într-o perfectă armonie. “Este o rară ocazie de a vedea un dirijor transpus într-un DJ sau de a-l auzi pe Grigore Leșe cântând pe fundal de chitară electrică, până atât de departe merge eclectismul spectacolului, care explorează instrumente tradiționale și moderne într-un gen muzical hibrid ce îmbină sunetele procesate cu o combinație inedită a unui poliartist tradițional (voce/tilincă/caval/darabană/toacă), un grup experimental de multi-performeri (care cântă pe instrumente acustice sau electrice precum voce procesată live, percuții, chitară electrică) și un actor”, a explicat dirijorul și organizatorul spectacolului, Cristian Lupeș.

Program
Calea Îngerului Uman, un spectacol de Mihaela Vosganian
Invitat Special: Grigore Leșe
28 octombrie, ora 19:00, Sala Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Biletele costă 50 de lei și sunt disponibile online, pe www.eventim.ro

Artiști
Mihaela Vosganian, compozitor și concept musical, voce/percuție midi live electronics
Grigore Leșe, artist tradițional, invitat special
Cristian Lupeș, conducere muzicală
Liliana Iorgulescu, coregrafie/dans
Maria Constantinescu, instalație scenografică
Mihai Cucu, video concept, foto și grafică

Grupul Inter-art
Maria Chifu, fagot/voce
Radu Vâlcu, chitară
Lucian Martin - dans
Brrie Webb - trombone, digeridoo
Ana Chifu, flaut
Olga Podobinschi, pian/keyboard
George Hodor, actor
Levinte Szasz, dans
Muzicieni Operetă: Constantin Urziceanu, clarinet, saxofon
Daniela Georgescu, contrabas
Cvartetul Passione:
Diana Jipa, vioara 1
Cristina Pasa, vioara 2
Mădălina Penciu, viola
Violeta Tutu Popescu, violoncel

**********************************
Spectacol organizat de Asociația ArtConect
Proiect produs și finanțat în cadrul programului cultural “Ești București”, ARCUB
Parteneri: Opera Naționala București, Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian”, ARFA, Creative ArtNetwork, BlackTie, Universitatea Națională de Muzică București, Asociația ESCU.


Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/1666948896873637/

Pret bilet: 50 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 906

Eveniment postat de organizator

andreea danescu

Adaugat in urma cu 3107 zile, 14 Oct. 2015

Adaugat de asociatiaescu

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 2

Alte Evenimente din Bucuresti
teatru pentru copii la restaurant dines

Teatru pentru copii la Restaurant Dines

Bucuresti, Bucuresti. 21 Apr 2024 - 21 Apr 2024
weekend live la dines in parcul carol

Weekend Live la Dines in Parcul Carol!

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
live music afternoon

Live Music Afternoon!

Bucuresti, Bucuresti. 20 Apr 2024 - 21 Apr 2024
italian lounge nights

Italian Lounge Nights

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
  • Ai ceva de zis?

    .