poze avanpremiera les films de cannes bucuresti

AVANPREMIERĂ LES FILMS DE CANNES @ Bucuresti

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 29 Mai 2015 - Joi 4 Iunie 2015

Categorii: Muzica si Concerte

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de la Cannes a început ieri, pe Coasta de Azur, cu filmul La Tête haute, în regia lui Emmanuelle Bercot. Timp de 12 zile, o selecţie a celor mai bune producţii noi, majoritatea în premieră mondială, rulează pe ecranele festivalului.


Peste 30 dintre ele vor fi aduse pentru prima dată publicului din România, între 23 și 29 octombrie, la cea de-a șasea ediție Les Films de Cannes à Bucarest.

Ca o avanpremieră la ediția din toamnă, Les Films de Cannes à Bucarest aduce în premieră, între 29 mai și 4 iunie, la Cinema Studio, cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, Comoara, alături de câteva dintre cele mai apreciate titluri la Cannes 2014. Comedia Comoara, inspirată de povestea adevărată a unor căutători de comori împătimiți, va fi proiectată zilele acestea în secțiunea Un Certain Regard, la Cannes. Tot de la această ediție a Festivalului de la Cannes va veni între 29 mai și 4 iunie și o serie de scurtmetraje românești din programul Short Film Corner.

Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă, printre altele, Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan, Palme d’Or 2014), Mommy (r. Xavier Dolan, Premiul Special al Juriului), Leviathan (r. Andrei Zviaghințev, Premiul pentru scenariu), Les Combattants/ Love at First Fight (r. Thomas Cailley, Premiul Quinzaine de Réalisateurs), White God (r. Kornel Mundruczo, Premiul Un Certain Regard).

Anul acesta, organizatorii Les Films de Cannes à Bucarest își propun să pregătească festivalul din toamnă împreună cu spectatorii săi. Aceștia pot vota, pe site-ul oficial www.filmedefestival.ro, afişul pe care-l consideră cel mai potrivit, precum și a treia sală de proiecție, pe lângă cele stabilite deja, Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. Ei vor avea de ales între Cinema Patria, Cinema PRO și Cinematograful Țăranului Român.

Totodată, până pe 24 mai, pe pagina de Facebook a Les Films de Cannes à Bucarest, mini-corespondențe de la Cannes vor da detalii despre atmosfera din festival. Printre cei care vor transmite live impresii de pe Coasta de Azur va fi criticul de film Magda Mihăilescu, alături de un grup de liceeni și studenți la actorie.

Fimele prezentate în avanpremiera din 29 mai – 4 iunie sunt distribuite de 42 km film, Independența Film, Asociația Macondo, Parada Film și Asociația Secvențe.

Les Films de Cannes à Bucarest este organizat de Asociaţia Cinemascop.
Evenimentul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest.
Cu sprijinul: BRD, BMW Group România, Groupama Asigurări

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1517
Cuvinte cheie: Bucuresti
miriam miriam

Adaugat in urma cu 3267 zile, 14 Mai. 2015

Adaugat de Valpro

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3593

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .