poze imagini ale paradisului in istoria religiilor

Imagini ale Paradisului în istoria religiilor

Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 8 Decembrie 2021 19:00 - Miercuri 22 Decembrie 2021
str. C. A. Rosetti, nr 47, et. 1

Categorii: Conferinte si Seminarii

Te-ai întrebat vreodată dacă există viaţă după moarte sau cum este reprezentat Paradisul în religiile lumii? Înscrie-te la cursul online Imagini ale Paradisului în istoria religiilor și vei afla răspunsul la aceste întrebări și la multe altele. Cursul online în trei întâlniri organizat de Fundația Calea Victoriei este susținut de Cristian Vechiu, doctor în filosofie, și începe pe 8 decembrie, ora 19:00.

Pe parcursul acestui periplu fascinant, de la tărâmul sacru A’aru al vechilor egipteni, prin Casa Cântecului (a zoroastrienilor), „vizitând” apoi Sheol-ul întunecos al iudaismului, dar şi Hadesul şi Câmpiile Elizee ale grecilor antici, vei ajunge să descoperi şi grădina Edenului, de unde au fost izgoniţi primii oameni (conform tradiţiilor abrahamice).

În final, vei vedea cum a fost reprezentat Paradisul ca ultimă destinaţie a sufletelor celor drepţi, ca promisiune a vieţii veşnice în creştinism şi islam.

Cursul va fi ca o călătorie timp de trei întâlniri într-un univers ideatic fermecător, pentru a înţelege mai bine câteva dintre cele mai importante motive din istoria religiilor, dar şi din artă şi literatură.

Structura cursului:

1. Prima întâlnire va fi axată pe viaţa după moarte în Egiptul antic (tărâmul vieţii veşnice peste care domneşte Osiris), „grădina îngrădită” a zoroastrienilor ca origine a ideii de Paradis şi despre primele idei ale judecăţii sufletelor.

2. O lume a „hologramelor” sau o biruinţă a sufletului? Al doilea curs va fi despre grădina Edenului şi lumea tenebrelor în iudaism, dar şi despre Hades și Câmpiile Elizee în religia vechilor greci. La final vei afla cum şi-a făcut loc concepţia heterodoxă a reîncărnării: Gilgul şi teoria metempsihozei.

3. Învierea morţilor şi descoperirea Paradisului creştin – o topografie cu totul diferită? Al treilea curs va fi despre Sacrificiul cristic şi răscumpărarea păcatului originar ca „porţi” de intrare prin „zidul înverzit” al Paradisului. Vei afla informații despre grădina luxuriantă a raiului islamic (Jannah) şi despre Barzakh ca spaţiu intermediar (de la un soi de Purgatoriu la un concept al misticii sufi).

Dacă ai întrebări sau vrei să faci cadou acest curs, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Lector: Cristian Vechiu
Dată începere: 8 decembrie 2021, ora: 19:00
Număr ateliere: 3
Frecvenţă: săptămânal, miercuri (o întâlnire durează 2h)

Cursul are loc online, live, pe zoom.us.

Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veți primi un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us.

imagine: Last Judgement, Fra Angelico

Mai multe detalii: https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/imagini-ale-paradisului/

Pret bilet: 240 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 294

Eveniment postat de organizator

calea victoriei

Adaugat in urma cu 872 zile, 03 Dec. 2021

Adaugat de Calea Victoriei

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1116

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .