poze campania nationala esti roman bucuresti

Campania Nationala "Esti Roman!", Bucuresti

Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 20 Mai 2015 09:00

Categorii: Conferinte si Seminarii

Realizată cu susţinerea Televiziunii Române şi derulată în parteneriat cu creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului Bucureşti, campania îşi propune să le reamintească tuturor românilor despre importanţa pe care o au conservarea şi promovarea tradiţiilor românesti - unele dintre elementele definitorii ale moştenirii culturale naţionale.



„Fără trecut, nu putem avea vitor. Suntem un popor cu o istorie de milioane de ani, cu tradiţii care s-au transmis din generaţie în generaţie şi care ne definesc ca naţie. Avem datoria de a le promova şi de a le transmite mai departe tinerilor și copiilor noștri, pentru a ne păstra identitatea. Însă ei sunt și cei mai reticenți la tot ce înseamnă tradiție. La 16 ani, când am fost pusă în situația de a cânta folclor, prima reacție a fost să râd, așa că mă pot pune în pielea lor și-i pot convinge, așa cum am fost și eu convinsă.

Prin intermediul acestei campanii ne dorim ca tinerii să aibă ocazia să cunoască tradițiile, să le descopere într-o formă cât mai atractivă, pliată pe nevoile lor și zonele lor de interes. Sper ca pe parcursul campaniei să ni se alăture câţi mai multi români care să transmită mai departe mesajul central al campaniei. „EŞTI ROMÂN!” Continuă tradiţia.” a declarat Iuliana Tudor, prezentatoarea şi producătoarea emisiunii de la TVR.

„Campania pe care am gândit-o împreună cu Iuliana vorbeşte despre lucrurile care trebuie să conteze chiar şi într-o perioadă în care tehnologia ne schimbă perspectiva în fiecare minut şi în care cu toţii suntem de acord cu faptul că inovaţia este obligatorie pentru evoluţie. Poate că toţi ştim că tradiţiile sunt importante, dar nu toţi le mai vedem rostul de fiecare dată. Asta ne propunem să facem cu acestă campanie. Să vorbim despre sensul tradiţiilor. Și despre cum pot fi ele adaptate şi adoptate în spaţiul contemporan.” a declarat Iulia Tănase, Managing Partner IMAGE PR.

Campania „EŞTI ROMÂN!” se desfăşoară pe tot parcursul anului 2015 și este structurată pe mai multe etape care vor aduce în prim plan elemente din patrimoniul cultural românesc.
Mai multe informaţii despre campanie pot fi găsite pe pagina de Facebook Eşti Român.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1542
Cuvinte cheie: Bucuresti
miriam miriam

Adaugat in urma cu 3241 zile, 14 Mai. 2015

Adaugat de Valpro

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3593

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
concert ville valo

Concert Ville Valo

Bucuresti, Bucuresti. Luni 8 Aprilie 2024
  • Ai ceva de zis?

    .