poze descopera brasovul orasul de la poalele tampei

Descoperă Braşovul, oraşul de la poalele Tâmpei

Bucuresti , Bucuresti. Marţi 29 Septembrie 2020 19:00 - Marţi 29 Septembrie 2020
str. C. A. Rosetti 47, et. 1, Fundația Calea Victoriei

Categorii: Conferinte si Seminarii , Alte Evenimente

Ce e de vizitat în Braşov? Afli la noul eveniment online - Descoperă Braşovul, oraşul de la poalele Tâmpei, susținut de istoricul Anita Sterea și organizat de Fundația Calea Victoriei. Marți, 29 septembrie, de la 19.00 la 21.00.

Brașovul este o frumusețe de oraş, cu ziduri şi turnuri de apărare, cu clădiri în stil secession sau neogotic, cu piaţete cochete şi misterioase străzi înguste. Unul dintre obiectivele sale celebre este Biserica Neagră, un monument arhitectural impunător, care a fost martor tuturor etapelor de dezvoltare a acestui oraş.

Braşovul a crescut ca oraş comercial, în care influenţa săsească s-a îmbinat cu cea secuiască şi românească. E un oraş în care găseşti pe câteva sute de metri o biserică evanghelică, o sinagogă, o biserică grecească, una românească, dar şi o biserică franciscană. Un oraş care a fost, în ultimul secol, gazdă pentru numeroase evenimente politice, culturale sau sportive.

Hai să afli mai multe, prin imagini şi poveşti, despre Palatul Prefecturii, Palatul Primăriei, Colegiul Andrei Şaguna, Casa Sfatului, cetatea Braşov, despre turnurile de apărare și spectaculosul Bastion al Ţesătorilor. Pe parcusul evenimentului vei urmări imagini de arhivă şi imagini contemporane.

Taxa de participare este de 60 de lei, bilete se găsesc pe entertix.ro. Cu o oră înainte de începere, primești pe mail linkul unde poți urmări conferința. Dacă ai întrebări suplimentare, scrie un mesaj pe [email protected].

Mai multe detalii: https://www.entertix.ro/evenimente/6759/descopera-brasovul-orasul-de-la-poalele-tampei-29-septembrie-2020-zoom-us-online.html

Pret bilet: 60 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 536

Eveniment postat de organizator

calea victoriei

Adaugat in urma cu 1762 zile, 16 Sep. 2020

Adaugat de Calea Victoriei

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1116

Alte Evenimente din Bucuresti
festivalul interna ional vara magica

Festivalul Internațional Vară Magică

Bucuresti, Bucuresti. 2 Iul 2025 - 16 Iul 2025
bazaar pe victoriei 19 20 iulie

Bazaar pe Victoriei - 19-20 iulie

Bucuresti, Bucuresti. 19 Iul 2025 - 20 Iul 2025
bazaar pe victoriei 26 27 iulie

Bazaar pe Victoriei - 26-27 iulie

Bucuresti, Bucuresti. 26 Iul 2025 - 27 Iul 2025
  • Ai ceva de zis?

    .