poze dallesgo cele mai cautate cursuri after work din bucuresti
poze dallesgo cele mai cautate cursuri after work din bucuresti poze dallesgo cele mai cautate cursuri after work din bucuresti poze dallesgo cele mai cautate cursuri after work din bucuresti

DallesGO: cele mai căutate cursuri after work din Bucuresti!

Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 6 Noiembrie 2013 12:00
Str. Ion Otetelesanu, nr. 2, et. II, zona Cismigiu - Teatrul Mic

Categorii: Conferinte si Seminarii , Alte Evenimente

-a dat startul înscrierilor pentru cele mai căutate cursuri after work din Capitală! DallesGO, cea mai creativă și interactivă platformă de cursuri after work din București, împlinește trei ani și sărbătorește sezonul cu numărul 7 printr-o campanie cu totul specială: 007 - The Autumn Issue.

PR // Comunicare Online // Design Interior // Fotografie
Stilism & Tendinţe în Modă // Make-up // Hairstyling // Cooking // Actorie

Universul DallesGO este cea mai cunoscută platformă de cursuri after work din București şi locul preferat de întâlnire al tinerilor pasionaţi cu profesionişti din industria creativă. În doar trei ani DallesGO a înregistrat o creștere a numărului de cursanți uimitoare, dovedind nu doar calitatea cursurilor, dar și interesul tinerilor pentru domenii creative și pentru o industrie în continuă transformare. Cursurile DallesGo se detașează în primul rând prin conceptul deosebit cu care au venit în întâmpinarea cererii – profesori excepționali și crearea unei comunități de oameni interesanți, care ajung să colaboreze într-un mediu creativ și să relaționeze și în afara cursurilor.

După trei ani, șase sezoane și aproape 1000 de cursanţi, prestigiul DallesGO continuă să crească, oferindu-le studenţilor o experiență fascinantă prin interactivitatea programelor și prin accesul la cele mai creative nume din industrie.

DallesGO continuă să susțină și să promoveze prin cursuri after work demersurile inteligente în PR și marketing online, încurajează pasiunea pentru modă, make-up și hair styling, îngrijește transformarea unor hobby-uri precum designul interior și fotografia în proiecte cu finalitate concretă și dezvoltă permanent inițiative profesionale curajoase pentru publicul educat și creativ.

Inspirată de blockbustere din seria James Bond, campania de toamnă DallesGO reinterpretează vizual scene iconice din filme de referință precum Tomorrow Never Dies, The World Is Not Enough, Casino Royale sau Diamonds are Forever. Noile vizualuri din campanie sunt semnate de profesorii DallesGO Ovidiu Buta și Diana Ionescu (concept, styling și make-up), împreună cu fotograful Ionuț Staicu și hair stilistul Claudiu Alex Sarghe.

NOU la DallesGO!

• Încă 6 săptămâni de educație creativă și interactivă! Continuă să înveți de la profesioniști în cadrul modulului EXTRA.

007 - The Autumn Issue aduce, pe lângă cele 12 săptămâni de cursuri susținute la DallesGO de personalități din industria creativă, un modul EXTRA de încă 6 săptămâni. Gândit ca o continuare firească a programelor de curs, acest modul le oferă studenţilor oportunitatea de a aprofunda cunoștințele deprinse în cadrul cursurilor DallesGO şi de a atinge un nou nivel al dezvoltării profesionale.

The Autumn Issue te inspiră să înveți de la cei mai buni și aduce mai aproape de tine profesioniști precum Ovidiu Buta, Irina Markovits, Diana Ionescu, Bogdana Butnar, Alexandru Negrea, Ioana Mănoiu, Ionuț Staicu, Irina Neacșu și echipa GETT’S.

• Hobby @ DallesGO

În afara cursurilor profesionale, și-au găsit firesc locul și două cursuri noi, din sfera dezvoltării personale, al investiției în lucrurile care ne fac plăcere after work și care îți oferă satisfacția de a-ți explora talente pe care altfel nu ai ocazia să le probezi. Cursul de Cooking Un viaggio italiano con Patrizia Paglieri și Cursul de Actorie Act yourself sunt două module inspiraționale, prezentate de personalități remarcabile din gastronomie și din teatru, propunându-le studenților DallesGO o călătorie fascinantă în rafinata bucătărie siciliană și în backstage-ul actoriei.

Află ce poți învăța after work: cursurile din portofoliul DALLESGO

STILISM & TENDINŢE ÎN MODĂ, modul ÎNCEPĂTORI – Irina Markovits are o bogată experienţă ca jurnalist de modă şi consultant de stil și are talentul excepțional de a ghida cursanţii în primii paşi pe care aceştia îi vor face în lumea modei. Cursul său include noțiuni despre creativitate, construirea unui look în tendințe, siluete și conformații, palete cromatice și accesorizare. Se adresează în principal celor care folosesc moda ca limbaj de exprimare, te ajută în construirea stilului personal și te învață cum să faci smart shopping și cum să traduci tendinţele în garderoba personală, precum și trucuri de a adapta ţinuta în contextul codurilor sociale.

STILISM & TENDINŢE ÎN MODĂ, modul AVANSAȚI – Ovidiu Buta, persoană publică, ale cărui realizări profesionale sunt recunoscute la nivel internațional, stilist şi jurnalist de modă care face diferența în acest domeniu de aproape două decenii, vine cu un program dinamic şi interactiv, menit să le dea cursanţilor oportunitatea de a acumula noi experienţe în domeniul stilismului, experiențe care le vor accelera formarea profesională. Programa cursului conține întâlniri cu echipe de profesionişti din industrie, cei mai în vogă designeri români, fotografi și fashion editori. În cadrul workshopurilor de styling, cursanţii vor realiza proiecte creative de mix & match și vor organiza shooting-uri foto de portofoliu. Cursul este gândit pentru viitorii stiliști, visual merchandiseri sau adresat persoanelor care doresc să aprofundeze acest domeniu. Timp de 12 săptămâni, sunt abordate subiecte despre modă ca industrie, despre momentele și designerii importanți ai secolului XX, despre felul în care apar tendințele, dar și cum se gândește un pictorial pentru o revistă și un moodboard, cum se lucrează cu clienți, cum se construiește imaginea completă a unei persoane.

MAKE-UP, modul ÎNCEPĂTORI – Diana Ionescu, fashion make-up artist cu experienţă în fashion, beauty şi avangarde, a avut multe colaborări cu cele mai prestigioase reviste de modă, Elle, Harper’s Bazaar, Beau Monde, The One, Unica, JOY și All Hollow. Timp de trei luni, Diana dezvăluie cursanţilor ABC-ul unui machiaj sofisticat şi tendinţele în frumuseţe şi skincare. Cursul permite cursanţilor să descopere modul în care trăsăturile pot fi puse în valoare prin culoare şi prin arta machiajului și să afle ce stil de machiaj li se potrivește și trucuri de make-up care le vor transforma look-ul, direct de la un make-up artist.

MAKE-UP, modul AVANSAȚI – introduce cursanţii în lumea machiajului profesional, pregătindu-i pentru o carieră ca make-up artişti. Te vei specializa în make-up-ul profesional prin aprofundarea tehnicilor avansate folosite în industria fashion & beauty, în cadrul prezentărilor de modă și al ședințelor foto, în show-urile TV, în producția clipurilor muzicale, în teatru și cinematografie. Îți vei perfecționa stilul lucrând cu un model în fiecare ședință de curs și cu profesioniști din industria de beauty: fotografi și fashion stiliști. Cele 12 săptămâni de cursuri se materializează cu acordarea de diplome acreditate și cu un portofoliu complet cu fotografii de beauty.

HAIRSTYLING - Cursul constituie primul modul de specializare în meseria de hairstilist, fiind destinat celor care vor să-și transforme pasiunea într-o carieră de succes în industria de hair-dressing. Sub îndrumarea top stiliștilor GETT’S Artistic Team, participanții descoperă ultimele tendințe în coafură și styling profesional, învață legile de colorimetrie și tehnicile de haircut și își formează mâna realizând o colecție de coafuri și tunsori pret-a-porter. Cursurile sunt completate de un program intensiv de practică în cadrul saloanelor GETT’S, iar la finalul celor trei luni de cursuri participanții vor obține diplome acreditate.

RELAŢII PUBLICE – Ioana Mănoiu este Managing Partner al agenţiei GMP PR şi profesor asociat al Facultăţii de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării, având peste 12 ani de experienţă în domeniul relaţiilor publice. Cursurile de PR sunt destinate atât profesioniștilor, cât și celor care aspiră la o carieră în relaţii publice. Programa este aplicată și pune accent pe studii de caz şi situaţii reale cu care se confruntă specialiștii din domeniu. Ioana Mănoiu pregătește un curs dinamic și atractiv, cu multe exerciții practice, brief-uri și clienți reali, schimburi de idei și invitați speciali din industrie. În cadrul workshopurilor, cursanții descoperă cum să proiecteze o imagine profesională credibilă și cum să gestioneze managementul reputației și brandul personal. De-a lungul a 12 intâlniri, participanții învață cum să implementeze o strategie de PR, să dezvolte un program de corporate social responsabily, să comunice prin canale media convenționale, dar și prin social media, să organizeze evenimente, să rezolve rapid crize de imagine și cum să dețină controlul comunicării eficiente.
COMUNICARE ONLINE - Bogdana Butnar, Industry Manager la Google România, și Alexandru Negrea, unul dintre cele mai respectate nume din marketingul online, îți pregătesc un curs complet unde vei afla tot ce trebuie să știi pentru a avea succes în mediul online: informații esențiale despre planificarea comunicării online, online branding și creativitate pe Facebook, Twitter și pe bloguri, performace marketing și social media, strategii inteligente de promovare și tehnici de optimizare web, instrumente de evaluare și de monitorizare a campaniilor online. Timp de trei luni, vei afla de la doi dintre cei mai influenți și respectați oameni de strategie din advertisingul digital cum poți să obții vizibilitate și trafic de calitate pe Internet și cum poți să folosești mediul virtual ca platformă de poziționare și de promovare a business-ului și a brandului personal.

DESIGN INTERIOR, modul ÎNCEPĂTORI - Pentru Irina Neacșu, designul interior și pasiunea pentru frumos sunt un drive permanent. Este specializată în restaurare, în cadrul Universității de Arhitectură Ion Mincu, și apoi în arte frumoase în cadrul Rome University of Fine Arts. Cursul urmăreşte evoluţia unui interior, pornind de la materialele folosite, texturile alese, stilurile propuse, selectarea paletei de culori şi psihologia clientului. Workshopurile pun accent atât pe descoperirea stilurilor de design şi arhitectură consacrate, cât şi pe cunoașterea tendinţelor actuale de home & deco. Cursanții primesc informaţii în detaliu despre ambientarea interiorului şi despre finisajele potrivite și descoperă reguli simple de amenajare și idei practice pentru o casă de vis.
DESIGN INTERIOR, modul AVANSAȚI – cursul este dedicat tuturor celor care au efectuat studii de arhitectură sau design interior, sau care au deja o experiență în domeniu și doresc să se perfecționeze. Cursanții vor aborda designul interior din două perspective: spații rezidențiale și spații publice, urmând ca în timpul cursului să învețe și să exerseze tehnici diferite de desen și proiectare, atât 2D, cât și 3D, esențiale pentru realizarea proiectelor de amenajare interioară. Cursul presupune o implicare complexă și cunoștințe din cele mai diverse, de la aspecte tehnice la criterii estetice și noțiuni de stil, designul interior fiind o disciplină dinamică, mereu în aliniere cu tendințe și materiale noi, o disciplină în care este mereu ceva nou de învățat.

COOKING - UN VIAGGIO ITALIANO CON PATRIZIA PAGLIERI - Un curs excepțional, care îţi oferă ocazia de a descoperi secretele bucătăriei italiene, de la Patrizia Paglieri, proprietara unuia dintre cele mai renumite restaurante din Capitală și totodată una dintre cele mai cunoscute și apreciate Chef. Patrizia, a cărei notorietate depășește granițele țării sale, s-a născut la San Remo și face parte dintr-o familie cu tradiție în haute cuisine. A gătit pentru Giani Morandi, Joe Cocker, Liza Minelli, Andy Garcia şi alte personalităţi care i-au trecut pragul şi se bucură de apreciere ca Chef atât în România, cât și în țara natală. Cursul promite o experiență delicioasă pasionaților de cooking și gurmanzilor cu abilități de chef. Alături de Patrizia, cursanții DallesGO se vor îmbarca într-un voiaj culinar pasionant, în care gătitul înseamnă know-how, deprindere, creativitate, trucuri dar şi distracție.

ACTORIE - Cursul de Actorie la DallesGO înseamnă 12 săptămâni palpitante în care descoperi culisele meseriei de actor, te distrezi şi înveţi să te cunoşti mai bine. Doi profesori de actorie, din generații complet diferite, vor preda acest curs, dezvăluind pasionaţilor de teatru şi film ce înseamnă actoria din mai multe unghiuri. Cursul te învaţă noţiuni practice despre dicţie şi mişcare, propune exerciţii captivante de imaginaţie, îţi arată cum să transpui experienţele personale în actorie şi, mai ales, cum să insufli viaţă într-un personaj şi să îl faci de neuitat. Cursanții au ocazia nu doar să fie parte dintr-un spectacol de teatru, dar și să își exerseze încrederea totală în propriile forțe, să dobândească dezinvoltura în relațiile interumane, să învețe să reacționeze spontan şi să se relaxeze.
Actorul Filip Ristovski este macedonean, stabilit de 17 ani în România, iar cariera sa l-a purtat pe scene celebre de la noi și din străinătate. Este un talent unic, care s-a făcut ușor remarcat în peisajul artistic autohton, iar în acest moment îl puteți vedea în rolul principal, alături de Monica Petrică în spectacolul „Nijinski, celaltă față a geniului”. Rareș Andrici este proaspăt absolvent al universității UNATC, deja multi-premiat pentru roluri principale, și considerat unul dintre cei mai buni actori ai generației sale.

FOTOGRAFIE – Indiferent de experiență și de camera pe care o porți cu tine, cursul de Fotografie prezentat de Ionuț Staicu te va inspira să excelezi în pasiunea ta pentru cadrul perfect. În cele 12 săptămâni de curs vei face o călătorie fascinantă în studiourile DallesGO, unde te vei familiariza cu tot ceea ce înseamnă fotografie de portret, peisaj, fotoreportaj, obiect și imagine de modă. Îți susținem entuziasmul oferindu-ți acces la tehnici și trucuri ce te vor ajuta să îți exprimi coerent viziunea într-o compoziție perfectă și un ghid complet al stilurilor de fotografie, setărilor camerei, încadrării și schemelor de iluminare. La cursuri, îți vei exersa abilitățile și îți vei putea pune în aplicare ideile și talentul într-un context profesional, colaborând cu diviziile de Stilism și Make-Up DallesGO. În urma sesiunilor creative de practică, cursanții își vor construi propriul portofoliu de proiecte fotografice. Ionuț îşi propune să  trezească pofta de explorare și de exprimare a celor care iubesc fotografia, oferindu-le oportunitatea de a descoperi, cu fiecare cadru, arta care face cât 1000 de cuvinte. 

„007 - The Autumn Issue marchează un moment important pentru DallesGO. În toamna aceasta aniversăm 3 ani de existență și suntem mândri să avem lângă noi aproape 1000 de cursanți alături de care am crescut și care, împreună cu profesioniștii cu care colaborăm în cadrul platformei DallesGO, reprezintă cartea noastră de vizită în industria creativă. Suntem entuziasmați să dăm startul, din noiembrie, înscrierilor pentru sezonul de cursuri cu numărul 7, îmbrăcat într-o campanie inspirațională, cu un puternic background artistic și cultural, construită în jurul seriei de filme 007 și redată prin imagini iconice din modă, cinematografie și stil de viață contemporan.
Ne încurajăm cursanţii să înveţe de la cei mai buni și susţinem exprimarea creativității într-un context din ce în ce mai focusat pe rezultate. De aceea am decis, ca din acest sezon, să investim și mai mult în educarea și susținerea pasiunilor cursanților noștri, printr-un modul EXTRA de încă șase săptămâni, în care aceștia vor avea oportunitatea de a aprofunda domeniile în care își doresc să se dezvolte. În plus, am decis să abordăm zona de hobby, şi astfel au luat naştere cursurile de Cooking şi de Actorie, dirijate de profesionişti carismatici şi de renume. Alături de profesorii noştri, ne dorim să îmbogăţim experienţele profesionale ale cursanţilor noştri şi să ne perfecţionăm în excelenţa pe care o livrăm acestora în fiecare sezon”, declară Cristian Bănică, brand manager Universul DallesGO.

Vizualurile din noua campanie Universul DallesGO au fost realizate de unele dintre cele mai creative nume din zona industriilor creative: concept & styling – Ovidiu Buta, make-up – Diana Ionescu, foto – Ionuț Staicu, hair - Claudiu Alex Sarghe. Echipa de creație a lucrat cu modelul Lavinia Sima.

Cursurile presupun 12 întâlniri săptămânale care au loc după ora 18.30, fapt ce permite cursanţilor să nu îşi modifice programul cotidian, fie că e vorba de job sau de studii.

Înscrierile se pot face până la data de 25 noiembrie, de luni până vineri, între orele 11:00-19:00, la sediul Universul DallesGO de la adresa str. Ion Otetelesanu, nr. 2, et. II (zona Universitate).

Cursanții care la înscriere achită integral plata cursului beneficiază de o reducere de 10%. În cazul înscrierii la două dintre cursurile Universul DallesGO împreună cu un prieten este oferită o reducere de grup de 20%. Discount-ul de 20% este valabil și pentru studenți.

Înscrieri: www.dallesgo.ro | info@dallesgo.ro | 0769 041 711

Mai multe detalii: http://dallesgo.ro/

Comenteaza pe Facebook
alina ionescu

Adaugat in urma cu 3795 zile, 06 Nov. 2013

Adaugat de Universul DallesGO

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 6

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
concert ville valo

Concert Ville Valo

Bucuresti, Bucuresti. Luni 8 Aprilie 2024
  • Ai ceva de zis?

    .