poze danstopic ateliere pentru ilustratori i graficieni

DANSTOPIC - Ateliere pentru ilustratori și graficieni

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 17 Aprilie 2021
Str. Anastasie Simu Nr. 2

Categorii: Alte Evenimente

Numar min/max participanti: 5/10

Indie Box caută 10 ilustratori/graficieni care își doresc să experimenteze colaborarea cu alte arte, în cadrul unor ateliere de animație și AR.

În perioada de început a pandemiei, 10 coregrafi cu activitate în dans contemporan au scris câte o scrisoare în care au reflectat asupra mișcării, dansului, corpului și contextului în care se află. Ne dorim să le găsim 10 ilustratori pereche, care să se lase inspirați de gândurile lor și să interpreteze scrisorile într-o reprezentare vizuală.

Dacă îți dorești să explorezi alături de noi, te invităm într-un spațiu de intersecție al dansului contemporan și artelor vizuale, unde vei învăța cum să-ți transformi ilustrațiile în animații augmentate pe Instagram sau Artivive, sub îndrumarea Skeptic Dog Animation și The Human Interface. Rezultatul atelierelor va fi câte o carte poștală ilustrată, care va conține, în varianta augmentată, o scrisoare și animația aferentă. Lucrările vor fi promovate online și fizic în cadrul unei expoziții organizate la finalul proiectului.

► Participarea la ateliere este gratuită, pentru 10 persoane, în urma unei selecții realizate de către echipa proiectului.

► Programul atelierelor (este necesar să poți participa la toate întâlnirile):
// 17 aprilie, ora10.00-13.30
- scurtă introducere în proiect
- tehnici de pregatire a ilustrațiilor pentru a fi animate
// 8 mai, ora 10.30-14.00
- atelier animatie
// 15 mai, ora 10.30-14.00
- atelier de realitate augmentată și upload
// 16 mai, ora 15.00-18.00
- întâlnire de feedback și socializare

Atelierele se vor desfășura la AREAL - spațiu pentru dezvoltare coregrafică (str. Anastasie Simu, nr. 2, București).

► Cum te înscrii?
Trimite-ne un e-mail la adresa contact@indiebox.ro în care să ne povestești pe scurt ce înseamnă dansul pentru tine și de ce ți-ai dori să participi la ateliere. Te rugăm să atașezi și un portofoliu/link către lucrările tale și să ne dai datele tale de contact. Te vom anunța prin e-mail dacă ai fost selectat.

Termen limită înscrieri: 10 aprilie
Comunicare rezultate selecție: 12 aprilie

Indie Box este o inițiativă a performerilor Alexandra Bălășoiu și Denis Bolborea care își propun să creeze o serie de proiecte menite să crească gradul de conștientizare și independență a publicului larg în raport cu modelele și ideile preconcepute ale societății contemporane. O ‘cutie’ cu proiecte independente, Indie Box activează în domeniul performance-ului contemporan, fiind în directă legătură cu o gamă largă de domenii printre care antropologia, arhitectura, urbanismul, psihologia și educația.

DANSTOPIC este o inițiativă Indie Box care își propune să crească vizibilitatea dansului în mediul online, prin lansarea unor produse digitale, realizate în dialog cu diverși specialiști cu experiențe și practici diverse. Proiectul se dezvolta pe trei segmente diferite: un vlog, un workshop de realitate augmentată și un film de dans 360 VR, fiecare promovând dansul ca loc de întâlnire cu sinele și punct de pornire pentru creații artistice diferite.

DANSTOPIC este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/788524208715152

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 400

Eveniment postat de organizator

alexandra balasoiu

Adaugat in urma cu 790 zile, 07 Apr. 2021

Adaugat de IndieBox

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 11

Alte Evenimente din Bucuresti
evenin jazz

Evenin` Jazz

Bucuresti, Bucuresti. Duminică 23 Iulie 2023
concert guns n roses

Concert GUNS N’ ROSES

Bucuresti, Bucuresti. Duminică 16 Iulie 2023
concert tom jones la bucuresti

Concert Tom Jones la Bucuresti

Bucuresti, Bucuresti. Duminică 18 Iunie 2023
concert depeche mode la bucuresti

Concert Depeche Mode la Bucuresti

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 26 Iulie 2023
  • Ai ceva de zis?

    .