Concurs national de arhitectura “ARHETIPURI”
Brasov , Brasov.
Sâmbătă 26 Iunie 2010
Categorii: Jocuri si Concursuri
Brasovul unul dintre amplasamente
Concurs naţional de arhitectură intitulat “ARHETIPURI” îşi propune să aducă servicii arhitecturii, spaţiului public din oraşe şi ideii de concurs de arhitectura în general. Se doreşte ca arhitectura selectată pe bază de performanţă şi competiţie să fie experimentală, avansată, vizibilă, cu valoare de reper, arhetipală.
România se poate racorda astfel la eforturile multor ţări europene de a dezvolta spaţii publice de calitate. Beneficiarul ultim al acestui exerciţiu profesional şi al competiţiei ca instrument procedural este comunitatea care reprezintă „consumatorul” spaţiului public, cu reperele şi funcţiunile sale şi implicit oraşul.
Concursul organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, în parteneriat cu agenţia de publicitate AD(D)VERITAS, are ca obiect proiectarea unui pavilion temporar cu o puternică valoare de coeziune şi atractivitate socială, reper arhitectural în oraş, magnet şi catalizator urban, situat într‐un spaţiu public cu marcă identitară. Pavilionul are ca scop principal să demonstreze forţa arhitecturii de a se integra într‐un context al locului şi de a dialoga cu elementele spaţiale concurente, oferind răspunsuri valoroase, atrăgătoare, potenţând locul. Ca rezultat al unei competiţii profesionale, pavilionul temporar poate deveni o demonstraţie de calitate şi importanţă a inserţiei măiestrite a unui obiect de mici dimensiuni care generează efecte majore activând energiile locului. În acelaşi timp, competiţia este un “concurs de concursuri”, evaluând soluţii amplasate pe mai 18 spaţii publice din 8 oraşe şi multiplicând astfel mesajul rezultatelor, varietatea discursurilor şi ilustrând puterea de inovaţie de la intersecţia spiritului locului cu ideile transcendente. Funcţionarea pavilionului va fi de maxim 12 luni, după care va fi dezafectat, iar terenul va fi readus la situaţia iniţială.
PARTICIPARE
Concursul este deschis profesioniştilor sau studenţilor/absolvenţilor în specialităţile arhitectură, urbanism, sculptură, design, care doresc să intre într‐o competiţie deschisă şi arbitrată de un juriu de prestigiu format din arhitecţi şi publicişti din ţară şi ţări europene.
AMPLASAMENTE
Nouă oraşe: Brăila, Braşov, Bucureşti sector 1, Cluj‐Napoca, Galaţi, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Vaslui au înscris în concurs 19 amplasamente selectate.
www.arhetipuri.ro
Aurora Florists Bootcamp, editia a doua
Brasov, Brasov. 25 Sep 2024 - 27 Sep 2024- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (0)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea