Plai 2012

Timp de 6 editii PLAI a insemnat sute de ateliere si 2 zile de concerte. Anul acesta aducem ceva nou: pe langa cele 3 zile de concerte deja anuntate, am extins si aria activitatilor culturale, astfel primele ateliere incep de vineri 14 Septembrie 2012.

Inca de la prima editie,  am pus un accent deosebit pe activitatile culturale din timpul zilei, care vin sa completeze concertele ce au loc seara. Am avut, de la inceput, parteneri care au ramas alaturi de noi si acum, la a saptea editie, iar in fiecare an ni s‐au alaturat noi parteneri.

Program Plai 2012

Festivalul PLAI 2012 deschide portile muzeului vineri de la ora 16:00. Vizitatorii sunt asteptati la Scena Mica unde incepem seria atelierelor artistilor cu atelierul trupei Oquestrada de la ora 18:00 si de asemenea, la Casa Filmelor, gazduita anul acesta de Asociatia Marele Ecran, unde se vor proiecta pe toata perioada festivalului mai multe documentare si scurt-metraje. Bineinteles, concertele vor incepe pe Scena Mare cu Subcarpati, Oquestrada si Patrice and the Supowers de la ora 19:00.

Zilele de sambata si duminica, asa cum v-am obisnuit, incep cu activitatile celor peste 45 de parteneri culturali: ONG-uri, centre culturale, ambasade sau proiecte individuale, de la ora 12:00. Seara de sambata va fi animata incepand cu ora 19:00 de Subcarpati, Blue Nipple Boy si Fatoumata Diawara, iar festivalul va fi incheiat de seria concertelor din ziua de duminica, Subcarpati, Ganga Jazz Ensemble si concertul extraordinar al Azizei Mustafa Zadeh si al ei trio.

An de an, incearcam sa diversificam aria activitatilor la care publicul poate participa sau asista in timpul zilei. Astfel, in acest an va participa o asociatie care va desfasura activitati de dresaj si de cum sa te imprietenesti cu orice catel, sau chiar poti adopta unul. Totodata, va fi adus un sistem de escaladare pe structuri artificiale  si slackline, poti incerca tir la punct fix cu pusca de airsoft, sa inveti mersul pe bicicleta, sa depanezi sau sa-ti infrumusetezi bicicleta.

Vor mai avea loc ateliere dintre cele mai diverse: manufacturare de papusi, confectionare de portofele, ateliere de pictura, de decoupage, de ecologie, jocuri si activitati pentru copii, cursuri de limbi straine (franceza, portugheza). De asemenea, propunem si activitati mai putin conventionale: sesiuni de yoga, plimbari cu poneii, exercitii preluate din domeniul teatrului si metoda Alexander de constientizare a corpului, pictatul unei constructii labirintice din panouri si ateliere de benzi desenate.

Cei mici se pot bucura de activitati variate – artistice, de cunoastere, educative, chiar si sportive – prin care ne dorim sa descopere, alaturi de parinti, frumusetea diversitatii si importanta implicarii. Avand in vedere ca agenda activitatilor culturale constituie una dintre prioritatile festivalului, asteptam publicul PLAI sa descopere, sa simta, sa invete alaturi de voluntari si partenerii culturali.

La Plai veniti pregatiti de reciclare, timp de 3 zile vom colecta hartie si cartuse de imprimanta consumate.

Acestea sunt, foarte in mare, activitatile care au fost pregatite de partenerii nostrii culturali pe Aleea Culturala. Va asteptam sa le vizitati standurile si sa va pierdeti in activitatile lor pana incep concertele, cu siguranta veti uita de timp si griji.

Mai mult decat un simplu festival de muzica, PLAI este un garant al calitatii artistilor invitati din toate colturile lumii  si cel mai mare hub cultural din Romania, adunand peste 45 de organizatii (ambasade, centre culturale, ONG‐uri) ce ofera, in total, in jur de 200 de activitati in cele trei zile de festival. Ne sunt alaturi in 2012: Accesorii JUJU, AIESEC, Ambasada Portugaliei, Art ON, Artelier de Idei, Asociatia Charta, Asociatia de Metafizica Geea Life si Fundatia Romana de Qigong, Asociatia Pet Hope in colaborare cu grupul de voluntari ACT, BEST Timișoara, Camarila Culturala, Punct de Vedere by upsidedown.ro, Grupul PINUL NEGRU – Asociatia CERCETASII MUNTILOR, Ceva de spus, Cloud Factory, Clubul de Go Walter Schmidt, Cup of Comix, Complex Art, Consiliul si Asociatia Seniorilor din Timisoara, CS Gratzu, ECO CUB Timisoara, Edukube si ProActive Communications, Emil Kindlein Museum, English through all Senses, FoodCrew, Fundatia Rubin, Grupul de Suport “Violeta”, Institutul Cultural Francez, Institutul Intercultural Timișoara, Let’s Do it, Romania!, Liga Studenților din Facultatea de Electronica si Telecomunicatii, Marele Ecran, One Move, OpEN, Penitenciarul Timișoara, Prakriti School of Yoga, Salvati Copiii, Shadows Art, Super Smooth Studio, Teatrul German de Stat Timisoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Verde pentru Biciclete si WOOD BE NICE.

Festivalul PLAI 2012 este organizat de Asociatia Culturala  Sunet Ambianta  Timisoara si Casa de Cultura a Municipiului Timisoara, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman si Consiliul Judetean Timis.

Proiect cultural co-finanțat de Administratia Fondului Cultural National

Investesc in dezvoltarea PLAI: Cabinetul Mercescu, Continental, Draexlmaier si Kathrein.

Sponsori: Aquatim, Ciuc Premium, Contitech, Full Print Banat, IHM Total Consult, Rotary Club Cetate, SAR Security si Quark Motors.

Pentru mai multe informatii despre eveniment, va rugam vizitati site-ul nostru:  www.plai.ro.

PLAI, foarte pe scurt:

– cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de catre voluntari.

– castigator al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din Romania; premiu inmanat de catre Hans-Gert Pottering si Angela Merkel)

– castigator al premiului 1 al Galei Societatii Civile 2009 la sectiunea Arta si Cultura.

3 zile de festival

9 concerte de world music, jazz si fusion

45 de parteneri culturali ce ofera peste 200 de activitati

100% voluntariat