Trooper: superlativ Voodoo în Silver Church

Joi 8 decembrie, Trooper a învăluit în magie clubul Silver Church. A fost magie VOODOO, dar şi magia pură a metalului dezlănţuit, într-un concert de peste 2 ore şi jumătate, ce a marcat lansarea celui mai recent album al trupei în Bucureşti.

Seara a început cu recitalul Addiction, care a durat 45 de minute şi s-a încheiat cu câteva coveruri foarte gustate de public (Metallica, Dream Theater).

Lansarea VOODOO a fost îndelung aşteaptată de publicul bucureştean, iar clubul s-a umplut, cu ceva vreme înaintea orei anunţate pentru începerea show-ului, aşa cum se întâmplă de obicei la evenimentele Trooper.

Concertul a demarat în preajma orei 22, într-o manieră plină de spectaculozitate: pe scenă şi-a făcut apariţia o vrăjitoare uriaşă, urmată de membrii trupei, ale căror chipuri au fost ascunse de măşti ce întruchipau personaje Voodoo. Showul a fost completat prin intermediul efectelor pirotehnice şi a reprezentaţiei grupului Hypnosis, care îmbină elementele coregrafice cu manevrarea unor dispozitive cuprinse de flăcări.

Dacă începutul concertului a a fost consacrat albumului recent lansat, prin intermediul pieselor Voodoo şi Rugăciunea soldatului, deja bine cunoscute de public, restul serii a însemnat o incursiune în activitatea de 16 ani a celor de la Trooper. Sper încântarea celor prezenţi, au răsunat în Silver Church atât piese ce fac mai mereu parte din setlistul Trooper, precum Solii turci, Vlad Tepeş sau Old School Baby, cât şi piese cântate foare rar live, printre care “În stele” sau “O viaţă este prea mult”.

În amintirea primului concert Trooper, a fost prezentată varianta în limba engleză a piesei „Totul e fals”. Concertul a inclus şi trei balade, savurate de public: Scrisoare de adio, Orizonturi şi Amintiri. Unul din moment interesant a fost trecerea în revistă unor piese din repertoriul Semnal M, Chrom Dioxid, Iris, sau Compact ce au marcat de-a lungul timpului etape din viaţa membrilor Trooper. Rememorarea a culminat cu sosirea pe scenă a a numelor legendare din formula de aur Krypton: Eugen Mihăescu şi Gabi Nicolau (Guriţă). Ei au cântat, alături de Trooper, piesa „Fără teamă”.  A urmat un pasaj acustic, în care au fost incluse fragmente din  „Pentru tot ce-a fost” şi „Dorinţa” sau Unde eşti de pe albumul „Voodoo”.

Finalul a fost incendiar, la propriu şi la figurat. Dacă pe scenă s-au cântat piesele devenite deja simboluri ale discografiei Trooper, precum „Amintiri”, „Tari ca munţii” şi „Strigăt”, în proximitatea scenei showul a fost întregit printr-o nouă apariţie a stăpânitorilor de flăcări, din grupul Hypnosis. Cercul s-a închis, cum era şi firesc prin reîntoarcerea la albumul Voodoo. Astfel, la bis a fost prezentată piesa „Vino cu mine”.

Seara Voodoo s-a încheiat în aclamţiile şi aplauzele prietenilor trupei. Publicul era la fel de entuziaşi după 2 ore şi jumătate de muzică, ca la începutul concertului, răsplătind astfel formaţia pentru un show complex, cu piese de pe toate albumele, efecte speciale, decoruri şi scenografie adecvată conceptului Voodoo.

Câteva poze de la concertul Trooper din Silverchurch

[nggallery id=8]