Pe data de 24 februarie, spiritualitatea populara romaneasca consemneaza ziua lui Dragobete, patronul dragostei si al bunei dispozitii.
Dragobete este ziua cand fetele si baietii se imbraca in haine de sarbatoare si pornesc in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strang ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le pun la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le arunca in apele curgatoare.
In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strang zapada proaspata, o topesc si se spala cu apa astfel obtinuta pe cap, pentru a avea avea parul si tenul placute admiratorilor. La pranz, fetele incep sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita “zburatorit”. Fiecare baiat urmareste fata care ii place. Daca flacaul este iute de picior si fetei ii place urmaritorul, atunci are loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Tot de Dragobete se fac logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmeaza logodnele adevarate) sau fetele si baietii se fac fratii de sange. Mai pe seara, tinerii, fete si baieti, se aduna mai multi la o casa, pentru a-si “face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete.
Femeile obisnuiesc sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul si au aveau grija sa dea mancare buna pasarilor din curte dar si pasarilor cerului. De Dragobete nu se sacrifica niciun fel de vietate.
Etimologia cuvantului Dragobete
Una din ipoteze este ca Dragobete ar proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago – tap si bete – picioare (pedes, in latina). S-au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii Dragobetele este fiul Babei Dochia.
