SALVATORE SCHILLACI ȘI GIANCARLO ANTOGNONI, DOUĂ MARI GLORII ALE FOTBALULUI ITALIAN, TE AȘTEAPTĂ LA PALAS!

Sâmbătă, 16 martie 2013, Palas Mall îi invită pe microbişti la o repriză de fotbal cu două glorii din istoria „sportului rege”: Salvatore Schillaci şi Giancarlo Antognoni. Întâlnirea cu cei doi mari fotbalişti ai Squadrei Azzura va avea loc la ora 10.30, în faţa magazinului Intersport. Fanii vor putea să se fotografieze cu cei doi campioni, vor primi autografe şi vor afla detalii despre poveştile de succes ale starurilor italiene.

Salvatore „Toto” Schillaci este câştigătorul „Ghetei de Aur” a Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, când a marcat pentru echipa Italiei şase goluri. De-a lungul carierei, a jucat la Messina, Juventus şi Internazionale Milano. Giancarlo Antognoni a fost campion mondial cu echipa de fotbal a Italiei în 1982.

Evenimentul de sâmbătă dimineaţa, de la Palas Mall, va fi prezentat de Paul Costaş, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi fotbalişti ai Politehnicii Iaşi. Totodată, microbiştii vor avea parte de o demonstraţie de „freestyle” cu mingea, realizată de tânărul Ștefan Florescu, finalistul primei ediţii a show-ului de televiziune „Românii au Talent”.

„Arbitrii” evenimentului fotbalistic de la Palas Mall sunt: Ati Motors Holding, dealer Ford, Vintage Garden&Lounge şi Casa de Vinuri Cotnari.

Palas Mall Event

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *