Festivalul Mamaia 2011- Preselectii

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2011 va avea loc în perioada 22 – 28 august 2011 la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa.

 Secţiunea Interpretare

Preselecţiile pentru Secţiunea Interpretare vor avea loc în zilele de 27 şi 28 iulie 2011, în Bucureşti, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, Studioul T3, începând cu ora 10:00 până la ora 18:00, cu o pauză între orele 13:00 – 14:00.

Rezultatele se vor afişa pe site-ul festivalului în data de 1 august 2011.

Condiţii de participare:

  • interpretul să aibă cel puţin 16 ani şi cel mult 35 ani împliniţi la data festivalului

  • interpretul nu trebuie să fii obţinut, la această secţiune, Premiul I sau marele premiu la ediţiile anterioare festivalului

  • piesa nu poate depăşi 4 minute

  • negativul piesei/pieselor trebuie să fie pe suport CD

  • achitarea taxei de înscriere se va face la locul preselecţiei

Dosarul de înscriere trebuie să conţină:

  • copie BI/CI

  • fişă de înscriere completată

  • 2 poze artistice şi un CV artistic

  • copie după chitanţa de achitare a taxei înscriere în valoare de 50 lei

În concurs vor fi admişi maximum 16 interpreţi.

 Secţiunea Creaţie

Plicurile cu creaţiile pentru preselecţie se vor trimite la adresa: Destinatar: Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia Coordonare Instituţii Subordonate, Str.Petru Rareş nr.4, etaj 1, Constanţa.

Plicurile pot fi trimise până la 5 august 2011 data poştei.

Preselecţia va avea loc în data de 10 august 2011 la sediul Teatrului de Stat Constanţa.

Rezultatele se vor afişa pe site-ul festivalului în data de 12 august 2011.

Taxa de înscriere este de 100 lei pentru fiecare creaţie depusă la preselecţie şi va fi virată în contul Fundaţiei Fantasio Constanţa, RO58BTRL01401205L31121XX BANCA TRANSILVANIA CONSTANTA, CUI 23790774.

Condiţii de participare:

  • creaţiile vor fi prezentate în versiunea finală pe CD, pozitiv şi negativ, cu grup vocal (dacă este cazul)

  • nu pot depăşi durata de 4 minute

  • nu există restricţii la numărul de creaţii propuse de un creator, însă în finală se admit maximum 3 piese prezentate pentru un creator în interpretări diferite

  • creaţiile pot face parte din orice categorie muzicală: dance, pop, pop-rock, soft-rock, baladă, etc

Dosarul de înscriere trebuie să conţină:

  • fişa de înscriere a creaţiei completată de autori, interpret şi producători

  • copie după chitanţa de achitare a taxei de înscriere

  • set fotografii artistice color ale interpreşilor şi autorilor

  • cinci copii ale textului, CV artistic al interpretului şi autorilor, CD cu creaţia, negativ şi pozitiv

  • textul piesei trebuie să fie în limba română – atât ca prezentare în dosarul de concurs cât şi ca interpretare – neîndeplinirea acestei condiţii va da dreptul organizatorului de a elimina piesa din concurs

  • datele de identificare ale autorului se prezintă în plic sigilat

Materialele din dosarul de înscriere nu sunt returnabile indiferent de admiterea lor în etapa finală.

Piesele admise în concurs vor fi supuse unor contracte de editare şi cesionare de către organizator.

În concurs vor fi admise maximum16 creaţii.

 Secţiunea rock “Teo Peter”

Preselecţiile vor avea loc în Bucureşti în data de 3 august 2011, locaţia va fi comunicată la o dată ulterioară. Ora de începere a preselecţiilor va fi 10:00 şi va dura până la ora 18:00, în intervalul orar 13:00 – 14:00 va avea loc o pauză.

Taxa de înscriere este în valoare de 100 lei ce va fi achitată la locul de preselecţie.

Condiţii de participare:

– se vor prezenta 2 piese în limba română interpretate live în formulă completă, care nu se va schimba în cazul calificării la festival

  • piesele nu pot depăşi 4 minute

Dosarul de înscriere trebuie să conţină:

  • copie BI/CI

  • fişe de înscriere completate de toţi membrii trupei inclusiv compozitor şi/sau textier

  • 2 poze artistice şi un CV artistic al trupei

  • cinci copii ale textului

  • CD cu creaţia, negativ şi pozitiv

  • copie după chitanţa de achitare a taxei înscriere în valoare de 100 lei

  • textul piesei trebuie să fie în limba română – atât ca prezentare în dosarul de concurs cât şi ca interpretare – neîndeplinirea acestei condiţii va da dreptul organizatorului de a elimina piesa din concurs

Vor fi admise în concurs maximum 10 trupe.

Materialele din dosarul de înscriere nu sunt returnabile indiferent de admiterea lor în etapa finală.

Piesele admise în concurs vor fi supuse unor contracte de editare şi cesionare de către organizator.

  Orice relaţie în legătură cu regulamentul festivalului se poate obţine la sediul Consiliului Judeţean Constanţa, tel. 0241.486.610, 0241.486.618, 0241.486.620, şi pe site-ul festivalului: www.festivalmamaia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *