Da da. Exista viata dupa Sonisphere. Mai goala, mai anosta, mai silentioasa, dar este.
Sambata, 26 iunie 2010, zi unica pentru toti iubitorii rockului. Locatie: Romexpo. Unii spun ca au fost 40000, altii spun chiar 50000. Oricum, multi oameni, foarte multi oameni. Si toti stiau pentru ce sunt acolo si ce asteapta. Organizarea a fost aproape impecabila, trupele au fost peste asteptari.
Vita de Vie au deschis ostilitatile. Din pacate, sonorizarea si tracul le-au fost impotriva, reusind sa sune cat se poate de prost. Nu prea aveau din start ce sa caute acolo, pana si formularea “Vita de Vie va deschide pentru Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica inlocuindu-i pe Heaven and Hell”.
In schimb, lucrurile s-au schimbat cand au urcat pe scena Anthrax. Prima impresie care ti-o lasa o trupa de calibrul lui Anthrax, e ca stiu muzica si au mai facut asa ceva. Si daca nu ti-au spus mare lucru pana inainte de concert, sigur au lasat o impresie adanca. Au cantat mai mult piese vechi, piese pe care publicul le-a trait din plin. Miscarea scenica a lui “Jackie Chan” (Belladonna) te face sa te intrebi, pana cand mai pot astia mai? pana cand? Cu singura mentiune ca au venit, au cantat si… au plecat, fara mult tam-tam, sau multa taraganeala.
Megadeth au urmat la o scurta perioada de timp. Din nou o trupa mult asteptata, Megadeth si carismaticul Mustaine au urcat pe scena isterizand publicul cu clasicele A Tout Le Monde, Peace Sells but Who’s Buying sau Symphony of Destruction dar si cu compozitii mai noi. Dave Mustaine e inca intr-o forma mare, incredibil de mare, avand in vedere trecutul “glorios”.
Slayer au rupt scena. La figurat doar, dar au rupt-o. O trupa care sa sune mai brutal, combinat cu o sonorizare de trash adevarat, de-ti iesea ficatu’ afara. Raining Blood, “tema” asociata drumului catre Bucuresti, tema pe care au fredonat-o si pensionarii de pe tren, a sunat cum nu se putea mai bine. Impecabil, asa cum s-au asteptat toti fanii Slayer.
Si dupa ce si-au facut cu totii “datoria” au aparut si Metallica. Obisnuit cu Romania si cu Bucurestiul, fiind la a treia prezenta prin mult iubita noastra capitala, James a lansat o pasarica gen “It’s up to you Budapest!!!” Pacat ca nu erau foarte multi budapestani care sa sustina aceasta afirmatie, in concluzie s-a trezit cu 2-3 injuraturi, ajungand sa repete in mod obsesiv numele corect al capitalei unde concerta, pana la sfarsitul concertului.
In afara de acest mic incident, Metallica au sunat cum trebuiau sa sune. Absolut fantastic. Au cantat de pe mai toate albumele, mai putin de pe Load si Reload. De la inceputul clasic cu Ecstasy of Gold pana la Enter Sandman sau Fade to Black. Momentul serii sau melodia serii difera de la om la om, de la femei la barbati, de la caine la pisica si de la oameni beti la oameni treji. Eu as inclina spre Seek and Destroy. Altii ar spune ca momentul in care au interpretat Nothing Else Matters insotiti si acompaniati de absolut toate vocile prezente la concert, a fost momentul culminant. Prestatia trupei, efectele de scene, “pofta de concert” de care au dat dovada toti membrii formatiei au desavarsit experienta.
Si asa a fost la Sonisphere (Day of the Big Four). Si a trecut. Si a fost frumos. Si ar fi bine sa se mai repete candva.
Cateva poze…
