Majoritatea împătimiţilor de cafea spun ca aroma acesteia este esența tuturor simţurilor. Dar „nu există numărătoare pentru simțuri”, zice un vechi proverb. Oricum, percepţia asupra cafelei diferă de la individ la individ. Ceea ce face plăcerea savurării unei cafele o experienţă vastă şi interesantă pentru fiecare dintre noi.
A face cafea este o îndemânare. A bea cafea este un ritual. Cafeaua este o artă. Artă în care s-au întrecut 30 dintre cei mai talentaţi baristi din ţara săptămâna trecută la Campionatul Naţional de Barista. Şi dintre care s-au ales trei câştigători, ce vor reprezenta România la mondialele ce vor avea loc la începutul lunii iunie în Bogota, respectiv la sfârşitul lunii iunie la Maastricht.
A fost o competiţie strânsă. Emoţii. Teamă. Surprize. Nerăbdare. Toate acestea şi încă ceva au fost simţite din plin de concurenţi şi prietenii acestora. Au fost trei zile grele, incitante, aromate cu cafea. Trei zile în care baristii şi-au testat limitele, s-au întrecut unii pe alţii, au plâns, au râs, au învăţat unii de la alţii şi au promis că anul viitor vor fi mai curajoşi.
SCAE ROMÂNIA – organizaţie nonprofit, a fost înfiinţată în România, la începutul anului trecut, cu scopul de a promova cultura cafelei şi o piaţă corectă. De asemenea, asociaţia îşi propune educarea tuturor lucrătorilor din acest domeniu – barista, manageri sau proprietari de cafenele.
Cu sprijinul companiilor Metro Cash & Carry şi Philips România, Bibas Group şi celorlalţi sponsori (brandul de lapte Muller, Leida, Malkonigh, La spazziale, Segafredo, Delonghi) s-au adunat cei mai buni barista din România, care vor reprezenta România la competiţiile mondiale, de anul acesta.
Locul 1 WBC – Mihai Panfil – va concura pentru România, în Columbia la Bogota în perioada 2-4 iunie 2011.
Locul 1 Latte art – Paul Ungureanu – va concura pentru România, în Olanda, la Maastricht în perioada 22- 24 iunie 2011.
Locul 1 Coffee în Good Spirits (Irish Coffee) – Floriana Vlaicu – va concura pentru România, în Olanda, la Maastricht în perioada 22- 24 iunie 2011.
Costurile deplasării echipelor României la Campionatele Mondiale din Columbia şi Olanda vor fi suportate de SCAE ROMÂNIA, cu ajutorul partenerilor Metro Cash & Carry, Philips România şi Muller.
Detaliile privind regulamentele competiţiilor şi mai multe informaţii veţi găsi pe site-ul scaeromania.com.